Blake Lively - Frumoasa şi eleganta viitoare mămică

.

Însărcinată cu primul ei copil, Blake Lively a fost extrem de activă weekend-ul acesta, actriţa fiind surprinsă la New York purtând mai multe ţinute extrem de stylish.


 

În timp ce soţul ei, actorul Ryan Reynolds s-a aflat la Toronto unde s-a desfăşurat Canada Walk of Fame Awards 2014, vedeta în vârstă de 27 de ani şi-a programat o ieşire în boutique-urile newyorkeze.

 

Săptămâna trecută, Blake a apărut pentru prima dată pe covorul roşu de când a anunţat pe preserve.us, site-ul ei, că urmează să devină mamă. Apariţia sa la Golden Heart Award purtând o rochie lungă, nude, semnată Michael Kors, a fost extrem de apreciată, vedeta primind numai cuvinte de laudă.


 

Ţinutele casual alese pentru acest weekend s-au înscris în acelaşi registru, Blake arătând incredibil în rochii scurte şi colorate sau în salopeta cu căţeluşi. Paltoanele şi încălţămintea cu toc, fie că a fost vorba despre cizme din piele întoarsă sau de pantofi aurii, i-au completat outfit-urile.

 

„Nu ştiam ce vreau să fac în viaţă, dar ştiam că vreau să am mulţi copii pentru că vin dintr-o familie numeroasă’, declara vedeta într-un interviu pentru Us Weekly.

 

Foto: Hepta