Epilarea acasă. Cum faci să fie totul simplu și eficient

.

Timpul ne este dușmanul cel mai mare. Suntem mereu pe fugă, mereu avem de rezolvat treburi urgente, totul devine prioritate zero! Și, atunci, când mai ai timp pentru tine?! Tocmai asta este: nu prea ai. Încerci să te strecori printre taskuri și, totuși, să nu te neglijezi, să nu uiți că poți fi mereu frumoasă și îngrijită, chiar și când te simți copleșită de cotidian. O vizită la salon nu este un lux, însă dacă programul nu-ți permite, poți recurge la mici trucuri aplicabile în propriul apartament. Epilatul, de exemplu. Nu mai este o procedură care să implice fum, durere și minimum două persoane care să te ajute să scapi de părul nedorit la fel de eficient ca la salon. Epilarea acasă poate fi acum floare la ureche, în cazul în care cunoști câteva metode și trucuri.

Și pentru că vorbim despre epilare rapidă, eficientă și mai ales nedureroasă, ceara caldă iese din discuție. Asta dacă nu cumva ai o toleranță la durere ieșită din comun și ești dispusă să ai în casă un miros persistent de parafină.


Una dintre metodele de epilare simplă și eficientă este cea cu epilatorul. Nu face fum, dar face zgomot și, pe zonele sensibile – axilă, inghinal și genunchi –, rămâne o procedură destul de dureroasă, în ciuda faptului că dispozitivele sunt tot mai performante. Unele branduri chiar au lansat epilatoare care permit epilarea sub apă, cea mai puțin dureroasă în acest caz. Însă metoda, deși simplă, nu este chiar atât de eficientă pe cât s-ar crede, pentru că firele de păr apar aproape la fel de repede ca după epilarea cu ceară. Și, uite așa, la nici o lună, trebuie să iei totul de la capăt.


 

Simplă și nedureroasă, dar mai ales rapidă, este epilarea cu cremă specială. Părul nedorit dispare în 2-3 minute de la aplicarea cremei. E rapidă metoda, dar deloc eficientă, pentru că părul nedorit apare cât ai bate din palme. În plus, firul este și mai gros, și mai vizibil. Așa că și această procedură pică testul.

Epilare acasă simplu și eficient

Aceeași situație este și în cazul aparatului de ras: părul crește repede și te poți trezi, după numai 2-3 săptămâni, că pe picioare ți-a crescut o…barbă!

Cum spuneam, tehnologiile moderne își fac loc și în domeniul îngrijirii corporale. Relativ nouă, însă tot mai accesibilă este epilararea IPL – adică epilarea cu Lumină Intens Pulsată (Intense Pulsed Light = IPL). Este, cu adevărat, o metodă eficientă și deloc dureroasă. Inițial folosită în anumite saloane de înfrumusețare, această metodă de îndepărtare a părului nedorit poate fi aplicată și la tine acasă. Ivestiția nu este mică, însă efectele pe termen lung sunt spectaculoase.


Ce înseamnă epilarea IPL? Este cea mai avansată metodă de înlăturare a părului nedorit de pe corp prin folosirea fasciculelor extrem de concentrate pentru a penetra foliculii de păr. Lumina intens pulsată încălzește firul de păr, fără să afecteze în niciun fel pielea. Căldura coboară până la rădăcina firului de păr, pe care o distruge. Așa că, adio, stres! În aproximativ opt săptămâni, părul nedorit de pe corp dispare definitiv. De ce în opt săpămâni? Pentru că procedura trebuie realizată în funcție de algoritmul de creștere a firelor de păr. Niciodată nu avem la un anumit moment dat toate firele crescute, din toți foliculii. Firele de păr cresc după un program’ care comportă 3 faze: de creștere, de stagnare și de regresie ( denumirile medicale sunt anagen, catagen și, respectiv, telogen ).


Astfel epilarea definitivă este utilă și eficientă numai în faza în care firele de păr există în teaca’ lor, acesta fiind momentul în care căldura produsă este condusă de către fir direct la celulele germinative ale foliculului pilos.

Dispozitivele IPL existente pe piață sunt foarte eficiente. Tehnologia de ultimă generație permite astfel o epilare deloc dureroasă, fără efecte adverse și cu efecte pe termen link.