Problemele cu vederea nu trebuie să fie un motiv de supărare sau dezamăgire. Până la urmă, numai în Statele Unite ale Americii aproximativ 75% dintre adulți au nevoie de corectarea vederii, potrivit unui studiu realizat de Vision Council of America. În realitate, este foarte greu de estimat câți oameni ar trebui să poarte ochelari, însă ceea ce contează cu adevărat este cum îți alegi ochelarii odată ce ai descoperit că vederea nu mai este la fel de bună ca în tinerețe.
5 greșeli de evitat când îți cumperi ochelari de vedere:
- Te grăbești
Cel mai ușor mod prin care îți poți complica problemele de vedere este să îți cumperi ochelarii nepotriviți. Nu te grăbi să intri în primul magazin oftalmologic pe care îl întâlnești și să iei prima pereche de ochelari care ți se pare atractivă și utilă, în același timp. Ofertele extinse ale unor magazine de profil precum Edel Optics îți pot aduce în față o gamă variată, din care poți alege exact ce ai nevoie, atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere estetic. Alegerile făcute în grabă nu vor face decât să te coste și să te nemulțumească la final.
- Ramele ochelarilor sunt prea grele
Atunci când probezi pentru prima dată o pereche de ochelari de vedere, ai putea pica în capcana de a alege ochelari cu rame foarte groase, pentru că arată foarte bine. Însă gândește-te cât de utile vor fi aceste rame destul de grele după o zi de stat cu ochelarii pe nas, la birou. Greutatea ochelarilor este esențială pentru a beneficia de un confort complet. Dacă ochelarii vor părea grei după mai multe ore de purtat, ochii vor începe să te doară, vei simți nevoia să-i dai jos mai des, iar vederea va fi încețoșată.
- Nu alegi o formă corectă pentru fața ta
Atunci când vorbim despre ochelari de vedere, spre deosebire de cei de soare, trebuie să te gândești că sunt ochelari pe care îi vei purta pentru o lungă perioadă de timp, atât la muncă, dar și în timpul liber. Practic, ei vor deveni parte din ținută, iar dacă ții cu adevărat la look-ul tău, atunci nu trebuie să neglijezi acest aspect. Pentru fețele mai pătrățoase, evită ochelarii similari și mergi pe un stil oval, rotund sau chiar clasic, arată această analiză. Fețele rotunde se potrivesc însă cu ochelarii pătrățoși, datorită contrastului de forme. Ochelarii rotunzi sau de aviator merg pentru fețele în formă de diamant sau de inimă. Cele mai avantajate forme de fețe sunt cele ovale, unde se potrivesc toate formele de ochelari. În acest caz, alegerea ține de stilul personal.
- Ochelarii nu se potrivesc cu stilul tău de zi cu zi
Și pentru că am adus în discuție stilul, trebuie să iei și acest aspect în considerare. Locul de muncă este practic o a doua casă pentru foarte multe dintre noi, din cauza orelor multe petrecute la birou. Stilul casual, așadar, nu ar trebui să intre în calcul atunci când îți alegi ochelarii de vedere, decât dacă mediul de lucru permite așa ceva. Altfel, modelul ochelarilor trebuie să se potrivească foarte bine cu ținuta ta generală la locul de muncă.
- Îi cumperi fără să ai la zi un control oftalmologic făcut
Am lăsat la urmă această greșeală pentru că pare cea mai puțin probabilă, dar totuși întâlnită ocazional. Dacă vrei să îți schimbi, spre exemplu, ochelarii actuali de vedere, nu intra în primul magazin oftalmologic crezând că dacă vei lua același tip de lentile, cu rame diferite, totul va fi în ordine. Dacă între ultimul control oftalmologic și prezent a trecut destul de mult timp, sunt șanse să ai nevoie de lentile diferite, în funcție de modul în care au evoluat problemele tale cu ochii.
Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Adam Wasilewski