Petrecerile și sărbătoarea nu se sfârșesc o dată cu decembrie. Din contră, distracția continuă și în luna ianuarie, pentru mulți aceasta fiind adevărata vacanță de iarnă. Ca inspirație, am rugat-o pe Andreea Ibacka sa ne spuna ce inseamna sa calatoresti cu stil.
Aș alege pârtia de schi și plajele însorite, deopotrivă. Cu o rezervare făcută din timp (cu 2-3 luni înainte de plecare), până și destinațiile exotice și îndepărtate pot deveni accesibile. Și aici mă gândesc, de pildă, la Dubai, Zanzibar, Los Angeles, dacă ar fi să amintesc câteva dintre preferințele noastre. Atâta doar că bronzul de iarnă vine la pachet cu comentariile invidioșilor… iar situația se cere asumată.
Adevăratul pont este să călătorești în luna ianuarie, imediat după sărbători. Costurile cu cazarea și transportul sunt mult mai mici decât în decembrie (până la de 3 ori mai mici), iar aglomerația și zăpăceala specifice sărbătorilor dispar la început de an. În plus, multe dintre obiectivele turistice revin la program normal sau chiar își redeschid porțile în ianuarie, la fel și magazinele (care pe deasupra dau startul sezonului de reduceri).
Cât despre bagaj, noi femeile suntem strâgătoare! Ar fi o idee să-l lași pe el – norocosul din viața ta – să supervizeze utilitatea lucrurilor pe care le împachetezi. Sau ai putea să te limitezi la ținutele cele mai comode și la un singur rând de haine elegante. Mai mult decât atât, sacii de vidat ar putea fi o soluție demnă de luat în calcul. Eu mi-am cumpărat unii într-o variantă parfumată și am fost încântată de rezultat.
Utilitatea unei liste cu lucruri de bifat în vacanță depinde mult de destinație, în speță dacă ne referim la o locație cu istorie sau la una pur comercială. În general vorbind, documentarea este bună. Cu atât mai mult cu cât te face să economisești timp și bani. Însă varianta cea mai practică este să te sfătuiești cu alți prieteni care au ajuns acolo înaintea ta și să filtrezi prin spusele lor punctele tale de interes. Ar fi păcat să alergi toată vacanța, stresat fiind să termini lista interminabilă de obiective turistice a mai știu eu cărei agenții de turism ori a vreunui site de profil.
OANA POPOIAG, Foto: Facebook