Amal Alamuddin – De o eleganţă desăvârşită în rochia de mireasă Oscar de la Renta

 Florentina Liutic
.

Amal Alamuddin, avocata britanică de origine libaneză, specializată în drepturile omului, s-a căsătorit în acest weekend cu George Clooney, unul dintre cei mai râvniţi burlaci de la Hollywood.

 

Pentru petrecerile organizate la Veneţia, Amal a ales ţinute sofisticate semnate de Alexander McQuuen şi Giambattista Valli, iar rochia de mireasă dezvăluită în premieră de revista People a fost de-a dreptul spectaculoasă.

 

Mireasa în vârstă de 36 de ani a purtat o creaţie din dantelă Oscar de la Renta, cu perle aplicate manual si un voal lung care s-a prelungit într-o trenă. Este un designer atât de elegant, la fel de elegant ca şi omul', a mărturisit Amal.

 

Bun prieten cu Giorgio Armani, George Clooney nu putea alege pentru marele eveniment decât un costum Armani negru, iar împreună cei doi au arătat perfect.

 

O fotografie cu cei doi privind spre aparatul foto apare pe coperta revistei Hello!, în timp ce fotografiile de la petrecere vor fi publicate de Vogue.

 

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton