Produsele de machiaj trebuie aplicate într-o anumită ordine, care chiar are sens. Evită această greșeală de machiaj legată de tuș și mascara.
În ceea ce privește tușul, marea majoritate a femeilor are două probleme. Prima: curg ochii, tușul se întinde, machiajul este distrus. Din fericire, rezolvarea este super simplă: formula waterproof.
A doua problemă ține de aplicare și de cele două mâni stângi, concentrarea din oglindă, retușurile, demachierea, aplicarea din nou a tușului etc. Sună cunoscut, nu?
Citește și:
De ce să nu folosești aplicatoarele din paletele de farduri
Greșeala de machiaj care îmbătrânește – mare atenție cum îți fardezi sprâncenele!
Cum repetiția e mama învățăturii, după ceva încercări la activ linia de tuș va ieși decentă și ai senzația că se așează mai bine pe pleoapă dacă o aplici ultima, după mascara.
Aceasta este o capcană în care pică multe femei, și e cazul să o eviți. De ce? Pentru că tușul este aplicat mult mai precis și la rădăcină dacă linia genelor este curată.
Apoi, o dată ce tușul conturează pleoapele observi mult mai bine unde să încarci genele cu mascara pentru a obține un look mai natural ori cu accente dramatice.
Foto: Hepta/PR