Mădălina Ghenea sau Andreea Bălan sunt doar câteva dintre vedetele care vor petrece, pentru prima, dată Paștele în calitate de mame. Însă sunt și alte vedete care, de Paște, se vor bucura de compania celui mai nou membru al familiei lor, așa cum este Anca Serea.
Paștele este despre familie, iar unele vedete vor fi puse, pentru prima dată, în postura de mame cu ocazia acestei sfinte sărbători. În plus, anul trecut, unele dintre ele au devenit mame pentru a doua, a treia sau chiar a cincea oară, așa că va fi primul Paște petrecut alături de noii membri ai familiei lor.
Iată cine sunt vedetele care vor spune „Hristos a înviat’ din postura de proaspete mămici!
Alexandra Popescu
Foto: Facebook, Hepta
Citește și: