Vedete care şi-au făcut partenerii celebri. De-a lungul timpul, în lumea mondenă, multe celebrităţi s-au iubit cu persoane care nu erau cunoscute de publicul larg. În urma apariţiilor împreună, se pare că acestea atrag atenţia şi prind gustul notorietăţii. Iată cine se bucură acum de faima câştigată cu ajutorul iubiţilor, iubitelor.
Au cunoscut celebritatea, iar acum ziarele, revistele le invită la interviuri, la evenimente. Printre vedetele care s-au lansat cu ajutorul relaţiilor se numără Alice Cavaleru, soţia lui Vladimir Drăghia, Anda Călin, fosta iubită a lui Liviu Vârciu, Monica Gabor, fosta soţie a lui Irinel Columbeanu, Bianca Drăguşanu, fosta iubită a lui Cătălin Botezatu, Brigitte Năstase, încă soţia lui Ilie Năstase.
Alice Cavaleru s-a căsătorit cu Vladimir Drăghia
Alice l-a văzut prima dată pe Vladimir Drăghia într-un supermarket, în urmă cu 10 ani, după 4 ani l-a revăzut, culmea, tot într-un supermarket. Povestea lor de dragoste pare desprinsă din filme, el celebru, cunoscut în lumea mondenă, ea o simplă fată, cu aspiraţii măreţe. Soarta a făcut ca cei doi să se îndrăgostească, totul culminând cu o fetiţă superbă, Alaia Zora.
În vara aceasta s-au şi căsătorit, formează o familie frumoasă. Alice a cunoscut aşadar celebritatea, este invitată la evenimente, acum are şi blog. Cei trei au făcut un pictorial exclusiv pentru VIVA! de iulie.
Anda Călin şi Liviu Vârciu au un copil împreună
Liviu Vârciu a devenit cunoscut cu mulţi ani în urmă, când făcea furori cu trupa L.A. De atunci, este nelipsit din emisiunile TV, din serialele de televiziune (acum este actor în „Fructul oprit') sau la evenimentele mondene. Are o fată, pe Carmina, dintr-o relaţie, apoi s-a căsătorit şi a divorţat, iar recent s-a iubit cu Anda Călin.
Ea nu era cunoscută în showbiz, numele său a început să fie pe buzele tuturor după relaţia cu Vârciu. Cei doi au împreună o fetiţă, însă s-au despărţit. Ea se bucură de celebritate, apare într-o emisiune TV, la Antena Stars.
Monica Gabor, fosta doamnă Columbeanu
Povestea dintre Iri şi Moni a făcut şi face furori încă şi acum. Celebrul om de afaceri Irinel Columbeanu, prieten cu Matei Miko, unul dintre patronii unei agenții de casting și modeling, a dorit să o cunoască pe frumoasa Monica în urma unei prezentări. Era pasionat de manechine. Nu știm dacă părul lung și bogat, ochii pătrunzători ai tinerei sau trupul parcă desprins de pe coperțile revistelor de modă l-au cucerit pe acesta. Cert e că s-a întâmplat, scrie Libertatea.
Era o diferenţă de 30 de ani între ei, dar nu a contat. S-au mutat împreună, după câteva luni a urmat logodna, iar anul următor şi nunta. Afaceristul a învățat-o bunele maniere, cum să se îmbrace, cum să folosească tacâmurile și i-a pus averea sa la picioare.
Chiar la nuntă au anunţat că vor avea şi primul copil. Irina Columbeanu a avut loc în ziua în care tatăl ei a împlinit 50 de ani. Însă, pe 23 februarie 2011, la aproape 5 ani de căsnicie, apărea știrea că Monica și Irinel Columbeanu divorțează. A urmat o luptă aprigă pentru custodia Irinei, cu scandaluri și dezvăluri senzaționale. Fetiţa a rămas la tatăl ei.
Aşa a cunoscut Monica Gabor celebritatea, a apărut în diverse prezentări de modă şi emisiuni TV, acum stabilindu-se în America, alături de iubit.
Bianca Drăguşanu s-a lansat cu ajutorul lui Cătălin Botezatu
Au trăit o poveste de dragoste plină de pasiuni și de năbădăi și chiar dacă au mers pe drumuri separate, au rămas amici. Cătălin Botezatu și Bianca Drăgușanu au avut o relație tumultoasă în perioada 2009-2010. La acea vreme, relația lor era cea mai mediatizată. Ieşeau des în cluburi, la evenimente, toate aparatele de fotografiat erau îndreptate spre ei. Bianca a fost în prim plan.
„Vreau să vă reamintesc că, pe vremuri, eu am fost singurul care i-a dat Biancăi o şansă şi a spus că va ajunge departe! Lumea nu m-a crezut, a spus că nu va fi în stare să faca nimic! Ei bine, Bianca a reuşit sa realizeze multe şi sunt sigur că în toate astea există şi aportul cu semnătura lui Cătălin Botezatu! S-a dovedit că am avut dreptate în privinţa sa, acum, activează şi în moda, şi în televiziune', a spus Botezatu într-un interviu.
Ea deţine acum un atelier de rochii, este imaginea mai multor firme de cosmetice, se bucură de celebritate.
Brigitte Năstase vrea sau nu divorţul?
O altă relaţie foarte mediatizată este cea dintre fostul tenisman Ilie Năstase şi Brigitte. Doamna Sfăt a devenit în anul 2013 doamna Năstase. Campionul a remarcat-o pe brunetă la TV, aceasta apărea într-o emisiune TV de la Antena 1. Ea povestea despre problemele pe care le avea cu fostul soţ. Este cunoscut faptul că Brigitte a făcut şi puşcărie din cauza unor afaceri.
Cert e că Ilie Năstase a obţinut numărul ei şi a cucerit-o. De atunci şi până acum, cei doi au trecut prin multe despărţiri şi împăcări, acum fiind în pragul divorţului. Sunt încă căsătoriţi, dar au relaţii separate. Brigitte merge la foarte multe emisiuni, acordă interviuri, fiind în atenţia presei.
Foto: Facebook