Valentina Pelinel, în lacrimi la spital la Cristi Borcea

.

A patra operația în doar câteva luni a lui Cristi Borcea a afectat-o foarte mult pe Valentina Pelinel, care a plecat în lacrimi de la spital.

Fostul șef de la Dinamo s-a operat de această dată la picior de menisc. Intervenția chirurgicală a afectat-o foarte mult și pe Valentina, care, după ce a părăsit spitalul Floreasca, unde este internat Borcea, a izbucnit în lacrimi.


Blonda abia așteaptă o permisie pentru tatăl copilului ei, Milan, mai ales că acesta nu a mai avut de mult timp una.

Mi-am început ziua la sală. Aşa îmi încep eu zilele. Am primit multe mesaje drăguţe, dar cel mai important e de la iubirea mea. Mi-a zis că mă iubeşte. El e întotdeauna primul. Mi-a spus că mă iubeşte, nu avem cum să ne dăm mesaj. Nu e lângă mine fizic, dar e lângă mine sufleteşte. Nu e un secret că a avut o a patra operaţie la picior, nu e uşor. Suntem puternici, suntem optimişti, ce să facem‘, a spus Valentina la o emisiune tv, în acest an neavând un Valentines Day prea reușit


Vedeta l-a dus și pe Milan, băiețelul ei, la spital pentru a-și vedea tatăl.

Am fost cu Milan la spital la el. A fost emoţionant şi foarte greu când am plecat. Trebuie să ducem crucea asta. Ne vedem când putem. Mi-aş dori să aibă o permisie pentru că nu a mai avut de un an de zile. Nu putem să ştim cât mai are de stat. Să dea Dumnezeu să vină cât mai repede acasă. Avem mult de recuperat. Sunt sigură că o să trăim fiecare clipă ca şi cum e ultima. O să preţuim fiecare secundă. Visez la o vacanţă cu el‘, a mai spus Valentina.


Alexandra Popescu

Foto: Facebook

Citește și:

Valentina Pelinel despre Cristi Borcea: „O să vină și el acasă și o să fie lângă noi’