Un nou început pentru Adela Popescu - urmează cea mai frumoasă perioadă din viața ei. „Din toamnă vom fi toţi aici!”

 Popescu Alexandra
.

Pentru Adela Popescu urmează una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei. Este în culmea fericirii pentru că, în sfârșit, după atâția ani, părinții ei îi vor fi alături pentru că se mută la oraș.

Adela a copilărit la Susani, acolo unde părinții săi locuiesc, și spune că a avut cea mai frumoasă copilărie la sat.

„Am avut cea mai frumoasă copilărie din lume. Atât de frumoasă încât îmi vine să plâng de fiecare dată când închid ochii şi îi simt „parfumul'. Nu ştiu cum ar fi fost viaţă mea şi a fraţilor mei dacă părinţii noştri şi-ar fi luat visele într-o geantă şi ar fi venit la oraş.

Nu ştiu dacă cireşul meu, fântână mea, podul meu, elasticul, pitulusu, caii lui tataie, Paştele la Uşurei, Crăciunul pe uliţă, Claudia, tanti Lili, capra Ciucurina, mămăligă, ploia de vară, udatul grădinii, aratul porumbilor, claca, linul, mustul, chisăliţa, arşiţa, sania, şi câte şi mai câte, nu ştiu dacă ar mai fi existat, şi odată cu ele şi universul meu interior, singurul la care mă întorc când sunt descumpănită…', a scris Adela pe blogul ei.

Citește și: Harper Beckam a avut parte de o aniversare demnă de o prinţesă

Vedeta este mama unui băiețel de un an, iar mama sa a ajutat-o cu cel mic încă de când a venit pe lume, însă de acum încolo totul se va schimba în familia lor. Părinții Adelei au luat decizia de a se muta de la Susani în București pentru a fi mai aproape de ea și nepot.

„Din toamnă, părinţii mei se vor muta „la oraş'. Oh, Doamne cât am aşteptat. Cât au aşteptat. Mami este deja de un an cu noi, ne ajută cu Alexandru, dar din toamnă va veni şi tati şi vor avea casa lor aşa cum şi-au dorit-o. Musai:

-La un bulevard mare, cu balconul spre lume. Să stea seara la măsuţă să bea o bere relaxându-i gălăgia.

-Magazin cu de toate la scară.

-Un mijloc de transport în comun cât mai aproape, astfel încât tati să uite că are maşină, dar în acelaşi timp să poată merge duminica să mănânce o prăjitură la Casă Capşa şi pe seară să vadă un spectacol de teatru, să-şi plimbe soţia pe ştrase îmbrăcaţi la patru ace, aşa cum au visat din tinereţe.

Din toamnă vom fi toţi aici! Susaniul drag nu va fi niciodată uitat, mai ales că noi vom continuă să facem sărbătorile acolo, iar părinţii mei să se mute la „reşedinţa de la ţară'  în anotimpurile calde urmând să vină la Bucureşti când e frig', a mai mărturisit Adela.

Alexandra Popescu

Foto: Facebook

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton