Uma Thurman a publicat recent filmul celei mai spectaculoase cascadorii ale sale, din filmul Kill Bill', cascadorie pe care actrița a fost obligată să o facă și care era să-i fie fatală. Printre cei pe care Uma îi consideră responsabili se numără regizorul Quentin Tarantino și producătorul Harvey Weinstein!
În spatele a 90 de minute de peliculă de celuluid stau, fără doar și poate, mii de ore de filmări și sute de cadre reluate, iar multe dintre lucrurile care nu se văd sunt, adeseori, mai periculoase sau mai dramatice decât acțiunea filmului în sine. E adevărat că nu puțini sunt actorii care preferă să-și facă singuri cascadoriile, printre aceștia numărându-se, de exemplu, Tom Cruise și Jackie Chan, însă uneori apar situații mult prea periculoase, care necesită implicarea unor profesioniști, de care nu se ține cont…
Unul dintre cele mai dramatice accidente, în care actrița Uma Thurman a fost la un pas de a-și pierde viața, s-a petrecut acum 15 ani, în timpul filmărilor pentru „Kill Bill', producție cu un succes uriaș de casă la vremea respectivă. Actrița îi consideră principalii vinovați pe Quentin Tarantino și pe Harvey Weinstein, pe cel din urmă actrița acuzându-l, acum ceva vreme, și de hărțuire sexuală. Chiar dacă, în timp, relațiile dintre ea și Tarantino s-au îmbunătățit, Uma nu poate uita totuși că acesta a convins-o să facă acea cascadorie cu mașina, desi ea avusese o presimțire rea în această privință…
Într-un interviu pentru publicația The New York Times, actrița a povestit totul despre accidentul petrecut la filmări, pe care ea-l consideră o neglijență crasă și pură nepăsare în privința siguranței sale. Volanul mi-a ajuns în burtă și picioarele mi s-au blocat sub mine’, a povestit Uma despre momentul în care mașina ei a scăpat de sub control și a intrat într-un palmier. Am simțit această durere sfâșietoare și m-am gândit: ‹‹O, Doamne, nu voi mai merge niciodată!››’. De altfel, Uma spune că, în urma accidentului, leziuni permanente la gât și la genunchi.
Relațiile dintre Uma Thurman și Quentin Tarantino, care a acceptat într-un final să-i dea actriței filmarea incriminatoare, sunt mai bune acum, dar regretele lui sunt tardive, cu atât mai mult cu cât răul rămâne făcut. Mai mult ca sigur însă, Harvey Weinstein, pe lângă celelalte procese de hărțuire sexuală, se va alege și cu un proces pentru vătămare corporală din culpă…
Oana Pantazi
Foto: Hepta, Instagram