Tristan Thompson regretă ca a înșelat-o pe Khloe Kardashian

.

După ce a fost surprind în compania mai multor domnișoare în timp ce Khloe Kardashian era însărcinată, Tristan Thompson regretă cele întâmplate. Surse din anturajul lor au făcut dezvăluiri neașteptate.

Din moment ce a  fost prins nu mai are cum să se ascundă. Dar, aparent, Tristan Thompson, în vârstă de 27 de ani, regretă faptul că și-a înșelat iubita în timp ce aceasta era acasă, însărcinată cu primul lor copil, susține o sursă din anturajul celor doi. Se pare că nu este așa distractiv să fii etichetat ca fiind cel care înșală. ‘Tristan are mari regrete după ce a fost prins cu alte femei. Viața lui s-a schimbat și el chiar se simte prost pentru faptul că a rănit-o pe Khloe’, spun aceleași surse pentru hollywoodlife.com.


Cu toate acestea, se pare că lui Tristan nu-i pare rău pentru ce a făcut , ci mai degrabă este supărat pentru modul în care a fost tratat după ce au apărut filmările. ‘Oamenii îl tratează diferit pe Tristan acum. Colegii de echipă, antrenorii, fanii, chiar și străinii la restaurante au o atitudine ușor răutăcioasă și îl tratează altfel. El se simte foarte inconfortabil’, mărturisește aceeași sursă.

Khloe Kardashian și Tristan Thompson

Citește și: Khloé Kardashian a născut o fetiță. Iubitul infidel i-a fost alături

FOTO: Instagram