Traian Băsescu anunță când se va naște al treilea copil al Elenei

 Pirvu Cristina
.

Traian Băsescu anunță când se va naște al treilea copil al Elenei. În curând, mai exact la începutul lunii următoare, fiica lui cea mică va aduce pe lume cel de-al patrulea nepot al fostului președinte. Bucuria si nerăbdarea sunt foarte mari, întreaga familie așteaptă momentul! Iată declarațiile lui Traian Băsescu!

Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat, duminică, faptul că fiica sa cea mică, Elena, va naşte, cel mai probabil la începutul lunii iunie al treilea sau copil.

„Nu am întrebat-o dacă pot să spun public, dar o să spun, se pare că pe data de 4 pentru că aia mică nu a venit în poziţie să iasă. Ceilalţi doi au venit prematur, şi Traian şi Sofia, asta mică e decisă să stea până în utlima zi. Abia o aşteaptă (Traian şi Sofia – n.r.). Ei cred că vine unul care se va juca direct cu ei, nu unul care plânge până se joacă cu ei”, a spus Traian Băsescu, la România TV.

Elena nu ne-a divulgat numele micutei in pictorialul special realizat pentru revista noastra, nici Băsescu nu a vrut să spună care va fi numele micutei.

Fostul preşedinte al României are trei nepoţi: Traian şi Sofia, copiii Elenei Băsescu şi Radu, fiul Ioanei Băsescu.

Elena Băsescu urmează să nască o fetită

Elena Băsescu, fiica cea mică a fostului şef de stat, urmează să dea nastere celei de-a doua fetite, al treilea copil. „Sunt foarte fericită. Dintre toate cele trei sarcini de până acum, aceasta este cea mai uşoară. Pe de o parte, pentru că am deja experienţă, ştiu la ce să mă aştept. Pe de altă parte, sunt într-un moment în care sunt foarte relaxată şi optimistă. Sunt încrezătoare că totul va fi bine: pentru Sofia şi Traian Junior, pentru mine şi pentru viitorul copil”, a declarat Elena Băsescu exclusiv pentru Revista Viva.

Foto: VIVA!, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton