Au mai rămas doar câteva zile până la nunta lui Cristi Borcea cu Valentina Pelinel. Toate detaliile au fost puse la punct, iar marele eveniment va avea loc în Ungaria, acolo unde și nașii celor doi s-au căsătorit. Petrecerea va fi destul de restrânsă, însă cu invitați de seamă.
Pe data de 30 septembrie, Cristi Borcea și Valentina Pelinel se vor căsători și religios. Cununia civilă a avut loc pe data de 12 septembrie, iar cei doi au luat pe toată lumea prin surprindere cu căsătoria, dar și cu sarcina vedetei. Nunta va avea loc la Budapesta, iar nașii celor doi vor fi Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, și soția acestuia, Irina Nicolae, fosta componentă a trupei A.S.I.A.
La petrecere nu vor fi mai mult de 40 de invitați. Cei care vor participa la frumosul eveniment sunt prieteni de-ai lui Cristi Borcea și familiile celor doi. Toți vor fi cazați la un hotel de cinci stele din Ungaria, iar fostul acționar de la Dinamo a fost cel care a plătit totul.
Evenimentul va avea loc într-un restaurant de lux din Budapesta, Gundel, acolo unde au făcut nunta și Marius Vizer și Irina Nicolae, nașii lui Cristi Borcea și ai Valentinei Pelinel. Pentru închirierea acestui restaurant, care are o istorie de 100 de ani, Cristi Borcea a scos din buzunar 15.000 de euro.
Meniul de la petrecere va costa 200 de euro, iar la restaurantul la care cei doi fac nunta a mâncat și Regina Elisabeta a Marii Britanii.
Ce rochie va îmbrăca Valentina Pelinel la nunta cu Cristi Borcea
Pentru orice femeie care se căsătorește, rochia de mireasă este cea mai importantă. Și, deși s-a speculat că vedeta va avea două rochii, Valentina a preferat să aleagă una singură, pe care o va purta atât la cununia religioasă, cât și la petrecere. Deși a încercat să păstreze misterul, iată că s-a aflat: blonda va îmbrăca o rochie cu o croială clasică, semnată de un designer român. Se pare că aceasta a fost dorința ei explicită, de a purta o creație românească, în pofida faptului că, din punct de vedere financiar, și-ar fi putut permite absolut orice extravaganță. Cât despre Cristi Borcea, pe el îl vom vedea îmbrăcat extrem de elegant, cum nu a mai făcut-o până acum. Mai exact, costumul lui de mire va avea trei piese, pantaloni, sacou, vestă și, cel mai important, papion!
Vezi AICI primele imagini cu rochia de mireasă a Valentinei Pelinel.
FOTO: Facebook