După o căsnicie cu Andrei Ștefănescu care s-a terminat cu scandal, Sylvia este din nou pe punctul de a face pasul cel mare alături de iubitul ei cu care are o relație de 5 ani. Cântăreața a fost cerută de soție într-unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, iar răspunsul a fost inevitabil „Da'.
Dragoș, iubitul Sylviei, a găsit momentul perfect pentru a o cere pe artistă de soție, așa că și-a făcut curaj în Barcelona, acolo unde cei doi plecaseră cu alte treburi și nicidecum cu gândul la o logodnă. Sau cel puțin așa credea Sylvia, care a fost absolut surprinsă de cererea în căsătorie.
Citește și: Mădălina Ghenea și-a arătat fiica pentru prima dată. Iată cu cine seamănă micuța!
„S-a întâmplat în Barcelona. În vârful unui munte, pe treptele unei catedrale superbe de unde se vede tot oraşul. Deci, e o panoramă foarte frumoasă. Noi am plecat acolo cu alte treburi. Chiar a fost cu şoc pentru mine, adică am crezut prima dată că este o glumă când l-am văzut în genunchi cu inelul în cutiuţă. Nu am crezut că este adevărat până când am văzut toţi prietenii în jurul nostru că filmează’, a declarat cântăreața la „Star Magazin’.
„O surpriză fantastică într-un loc magic, un inel de poveste și o jumătate de deceniu de iubire rezumă toate cuvintele pe care un om le-ar putea spune la unul singur – DA! 💍‘, a fost mesajul pe care Sylvia l-a postat pe pagina sa de Instagram, alături de poze cu inelul de logodnă și cu iubitul ei.
Alexandra Popescu
Foto: Instagram