Sylvia a fost cerută în căsătorie după 5 ani de relație: „Am crezut prima dată că este o glumă”

 Popescu Alexandra
.

După o căsnicie cu Andrei Ștefănescu care s-a terminat cu scandal, Sylvia este din nou pe punctul de a face pasul cel mare alături de iubitul ei cu care are o relație de 5 ani. Cântăreața a fost cerută de soție într-unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, iar răspunsul a fost inevitabil „Da'.

Dragoș, iubitul Sylviei, a găsit momentul perfect pentru a o cere pe artistă de soție, așa că și-a făcut curaj în Barcelona, acolo unde cei doi plecaseră cu alte treburi și nicidecum cu gândul la o logodnă. Sau cel puțin așa credea Sylvia, care a fost absolut surprinsă de cererea în căsătorie.

Citește și: Mădălina Ghenea și-a arătat fiica pentru prima dată. Iată cu cine seamănă micuța!

„S-a întâmplat în Barcelona. În vârful unui munte, pe treptele unei catedrale superbe de unde se vede tot oraşul. Deci, e o panoramă foarte frumoasă. Noi am plecat acolo cu alte treburi. Chiar a  fost cu şoc pentru mine, adică am crezut prima dată că este o glumă când l-am văzut în genunchi cu inelul în cutiuţă. Nu am crezut că este adevărat până când am văzut toţi prietenii în jurul nostru că filmează', a declarat cântăreața la „Star Magazin'.

„O surpriză fantastică într-un loc magic, un inel de poveste și o jumătate de deceniu de iubire rezumă toate cuvintele pe care un om le-ar putea spune la unul singur – DA! 💍', a fost mesajul pe care Sylvia l-a postat pe pagina sa de Instagram, alături de poze cu inelul de logodnă și cu iubitul ei.

Alexandra Popescu

Foto: Instagram 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton