A jucat în peste 100 de filme, a câştigat un Oscar, a fost măritată doar o dată, dar a făcut trei copii cu alţi doi bărbaţi, a avut un iubit cu 30 de ani mai tânăr şi o dragoste secretă. A trăit şi a iubit din plin, iar acum, la 71 de ani, actriţa continuă să ne surprindă.
Talent, inteligenţă, zâmbet cuceritor, atitudine sexy – acestea sunt calităţi-le care au făcut din Susan Sarandon o mare actriţă, care a dat viaţă unor personaje ce au devenit iconice. Nu a fost genul de frumuseţe clasică, dar părul ei roşcat, trupul armonios, ochii uşor exoftalmici, aparenta vulnerabili-tate şi puterea de seducţie i-au adus re- cunoaşterea internaţională, dar şi cel mai preţios trofeu din lumea cinema-tografiei: Oscarul. A iubit, a suferit şi a fost trădată în dragoste atât pe marele ecran, cât şi în viaţa reală, însă a mers întotdeauna mai departe, la 71 de ani fiind o prezenţă de invidiat din toate punctele de vedere.
ACTRIŢĂ DIN ÎNTÂMPLARE
Cine şi-ar fi închipuit că Susan nu şi-a propus să fie actriţă şi că a ajuns la o audiţie absolut din întâmplare, alături de primul ei soţ, din studenţie, Chris Sarandon, unde, spre deosebire de el, s-a ales cu un rol în filmul „Joe (1970)? Apoi, nimic nu a mai putut-o opri din drumul său spre glorie, Susan fiind cu siguranţă una dintre cele mai versatile actriţe de la Hollywood. A jucat roluri de chelneriţă, de avocată, de mamă singură, de infractoare, de vrăjitoare şi, mai târziu, de bunică, a filmat scene nud extrem de curajoase, dar şi controversate, fiind nominalizată la Oscar de patru ori şi reuşind performanţa să câştige premiul pentru cea mai bună actriţă în „Dead Man Walking (1995), cu rolul unei călugăriţe ce acceptă confesiunea unui condamnat la moarte. Susan a intrat cu adevărat în atenţia publicului în 1978, când a apărut în „Pretty Baby, în rolul unei prostituate de lux, iar în 1980, a fost nominalizată pentru prima oară la Oscar pentru rolul chelneriţei din filmul „Atlantic City, unde a jucat alături de Burt Lancaster. După divorţul de Chris Sarandon, actriţa a avut o relaţie cu regizorul italian Franco Amurri, căruia i-a dăruit o fiică, actriţa Eva Amurri (32). În 1988, rolul din „Bull Durham avea să aducă un nou bărbat în viaţa actriţei, pe mai tânărul actor Tim Robbins, cei doi având împreună doi fii, Miles (25) şi Jack (28).
UNDE DRAGOSTE NU E…
Dacă la început nu le-a dat nimeni prea multe şanse împreună, Tim Robbins fiind cu 12 ani mai mic decât noua lui iubită, iată că cei doi au avut una dintre cele mai longevive relaţii de la Hollywood, aceştia trăind împreună nu mai puţin de 23 de ani. Exact când nimeni nu se mai aştepta, în 2009 a căzut bomba mediatică: Susan şi Tim s-au despărţit!Explicaţia? Se pare că pe Tim l-a apucat „criza vârstei mijlocii, iar Susan i-a redat libertatea. „Oamenii mă opreau pe stradă şi îmi spuneau: «Am plâns mult când am auzit!». Ei bine, eu am fost şi mai tristă. Nici eu n-am crezut că se va întâmpla vreodată, a declarat actriţa. La scurt timp după despărţire, cea care a lăsat pe toată lumea cu gura căscată a fost chiar Susan, care şi-a găsit un „boytoy – un iubit mai tânăr decât ea cu 30 de ani!Informaţia era greu de digerat de către oricine, însă nimic nu a împiedicat-o pe Susan să trăiască o a doua tinereţe. Ea şi Jonathan Bricklin aveau împreună un club de ping-pong în New York şi au îmbinat perfect afacerile cu plăcerea. După şase ani de convieţuire, cei doi s-au despărţit, iar atunci Jonathan declara: „Am adorat că m-a ales pe mine şi nu m-am simţit niciodată jenat când eram împreună. Ceea ce am simţit a fost că, de fapt, prietenii, familia ei şi poate şi publicul credeau că nu sunt îndeajuns de bun pentru ea. Deşi a declarat că a iubit-o mai mult decât orice bărbat din viaţa ei, Jonathan a părăsit-o pentru, culmea ironiei, o femeie de 64 de ani!Marina Picasso, nepoata celebrului Pablo Picasso, spre deosebire de Susan, îşi arată vârsta, aşadar e greu de spus ce l-a atras pe Jonathan la ea. Cert este că Susan a pierdut din nou, însă recent, mai în glumă, mai în serios, actriţa se declara deschisă şi în privinţa unei relaţii cu o femeie, concluzionând că amorurile sale, aproape toate de cursă lungă, au împiedicat-o să-şi descopere sexualitatea…
LA 71, CA LA 31
În pofida dezamăgirilor prin care a trecut în viaţa personală, azi, la 71 de ani, Susan Sarandon este încă o „Hippie Chick, după cum singură s-a caracterizat. Şi cum să nu fie, când a trăit la maximum şi a iubit pe deplin şi continuă încă să ne surprindă? Nu mai devreme de trei ani, la o gală în Beverly Hills, actriţa Melissa McCarthy, fără să-şi dea seama că era un subiect tabu, şi-a dat prietena de gol, dezvăluind un secret pe care Susan l-a păstrat mai bine de 30 de ani: „Susan este foarte cool. Totuşi, a ieşit cu David Bowie!. Cei doi au avut o relaţie când au jucat împreună în „Les prédateurs, în 1983, iar actriţa a păstrat nu doar o amintire foarte frumoasă, ci şi secretul… Ce-a fost a fost însă, iar aşa cum spune şi tatuajul din jurul încheieturii sale „A New Dawn A New Day (Un nou răsărit, o nouă zi), Susan este pregătită pentru ce-i va aduce viitorul şi continuă să trăiască viaţa din plin, chiar dacă este singură. Luna aceasta, urmează să iasă pe piaţă comedia „A Bad Moms Christmas, unde joacă rolul unei mame, şi nu al unei bunici, cum ar fi de aşteptat, încă o dovadă că actriţa încă arată senzaţional. Chiar dacă acum câţiva ani declara cu umor referitor la vârsta ei: „Sunt fericită că am ce munci şi mă mai şi distrez aşa, chiar dacă mai toate rolurile mele sunt de om pe moarte. În loc să mi se ceară scene de sex, mereu am câte o boală în filme, Susan încă reuşeşte, la fiecare apariţie, să pună în umbră femei care au jumătate din vârsta ei. Anul acesta, la cea de a 70-a ediţie a Festivalului de la Cannes, actriţa, numărând tot atâţia anişori, a lăsat asistenţa cu gurile căscate. În momentul în care Susan a păşit pe covorul roşu într-o superbă rochie Alberta Ferretti, de culoare verde-smarald, cu un decolteu ameţitor şi cu un şliţ pe măsură, care lăsa să i se vadă piciorul până sus, preţ de o clipă a părut că s-a oprit timpul în loc, după care bliţurile fotografilor au orbit publicul. Cine zicea că seducţia e apanajul femeilor tinere şi sexy? Iată că actriţa a demonstrat încă o dată că vârsta e doar un număr şi că spiritul e cel care contează. Iar al ei e mereu tânăr.
Tu stii cine a fost Pablo Picasso, omul al carui nume are 23 de cuvinte?
Foto: Guliver, Hepta, Northfoto