Ștefan Bănică a vorbit despre nunta cu Lavinia Pârva: „Ne-am căsătorit de multă vreme” Detalii despre eveniment

.

Deși nu a dat nicio declarație concretă în ceea ce privește căsătoria cu Lavinia Pârva și când s-ar fi întâmplat, Ștefan Bănică a vorbit pentru prima dată despre marele eveniment din viața sa.

În urmă mai bine de o săptămână, Ștefan lansa noul său album „Picat din lună’ și atât la el pe deget cât și la Lavinia au fost observate verighetele. Viva! i-a întrebat pe amândoi despre căsătorie, însă Lavinia nu a vrut să dea prea multe detalii, ci doar a confirmat că poartă verighetă, iar Ștefan, mai în glumă mai în serios, a recunoscut că și-au unit destinele.


Acum, însă, artistul a vorbit mai detaliat despre eveniment și a mărturisit că acesta a avut loc în urmă cu mai mult timp, în secret.

„Lavinia mi-a găsit liniște si echilibru. Da ne-am căsătorit de multă vreme. E un lucru normal, firesc. Totul curgea firesc. S-a întâmplat într-un loc frumos, alături de prieteni și familie. Sunt câteva luni de când s-a întâmplat. Acest lucru sper să ne unească și mai mult. Faptul că ai noștri au fost aproape, a fost important. Nu îmi place să intru în amănunte, dar a fost foarte frumos. Nu am nimic de ascuns, dar în același timp, nu vreau să fac un cap de afiș din asta’, a declarat Ștefan Bănică în cadrul emisiunii „Dincolo de aparențe’, la Antena Stars.

Alexandra Popescu