Ștefan Bănică Jr. a ajuns de urgență la spital. Artistul a ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul Floreasca din București, după ce acesta a acuzat dureri abdominale.
Medicii au sărit imediat în ajutorul artistului și i-au făcut un set de investigații pentru a afla ce se întâmplă cu Ștefan Bănică Jr. Se pare că acesta ar fi avut o indigestie, iar crampele pe care le-a avut au fost din această cauză.
Florin Condurăţeanu a mărturisit că artistul ar avea o infecție sau apendicită, diagnosticul medicilor nu este unul precis în aceste momente. Ștefan Bănică Jr. este în continuare la spital, unde este ținut sub supravegherea doctorilor.
„El s-a dus la spital din pricina unor dureri abdominale. Nu este o situaţie de alarmă mare. Este în investigaţii medicale. S-ar profila un diagnostic… ar fi vorba de o panedicită. În clipa de faţă o operaţie de apendicită dacă se va impune nu este o intervenţie grea. Bine că a ajuns la spital. Durerile aste pot fi viclene, el a acţionat ca un bărbat deştept ce este. La Spitalul Floreasca este o echipă de profesori universitari de valoare teribilă. El este exact unde trebuie şi mai spre orele prânzului se vor concretiza toate investigaţiile, se va pune un diagnostic, aşa cum spuneam, ei bănuiesc că acele dureri în burtă putea fi provocate de o criză de apendicită şi după o astfel de operaţie care se face şi laparoscopic, el în două zile va putea pleca acasă să îşi continue apariţiile de mare spectaculozitate. Să nu ne alarmăm, nu este ceva care să trezească incertitudini, este o chestie care se întâmplă des”, a declara Florin Condurăţeanu pentru Antena Stars.
Citește și: Lavinia Pîrva, detalii din relaţia cu Ştefan Bănică: „Nu e cu nervi şi chiar dacă ar fi aşa, ne despărţim'
FOTO: Facebook