Sportivul care a câştigat suficienţi bani încât poate să hrănească toată Serbia! Gestul său e uimitor

.

Novak Djokovic este un tenismen sârb în vârstă de 30 de ani şi fost numărul unu mondial. Sportivul a declarat de curând că are de gând să deschidă o locaţie în Serbia în care să ofere mâncare pe gratis tuturor persoanelor fără adăpost și celor nevoiașe.

Tenismenul Novak Djokovic a povestit că vrea să facă un gest nobil pentru ţara sa, mai ales că aceasta i-a oferit multe. De-a lungul carierei sale a câştigat foarte mult şi vrea să ofere o parte din bani într-un mod inedit. Va construi acel restaurant special pentru persoanele care nu au posibilităţi şi trăiesc pe stradă.


„Vreau să dau înapoi Serbiei ceea ce mi-a oferit. Banii nu sunt o problemă pentru mine. Am câștigat suficienți bani cât să hrănesc toată Serbia. Cred că poporul sârb merită asta, după tot sprijinul pe care mi l-a adus’, a declarat Djokovic pentru presa internaţională.

Nu ar fi aceasta singura afacere pe care ar deţine-o. Novak Djokovic mai are încă două restaurante, deschise la Belgrad (2009) și Monte Carlo (2016), aşadar este vechi în acest domeniu.

„De ce mâncare gratuită? Pentru că alimentația este combustibilul căruia îi atribui întreaga mea reușită. Dintre toate lucrurile pe care le-am experimentat în cursul vieții mele sportive, o alimentație sănătoasă este ceea ce m-a schimbat cel mai mult’, a adăugat campionul sârb.


Tenismenul Novak Djokovic a câștigat 92 milioane de euro pe parcursul carierei sale.

Foto: Hepta

Cristina Pîrvu

Vezi şi locuri de vizitat în Belgrad!