Speak a confirmat relația cu „Libelula”. Ce spune acesta despre Ștefania, noua lui iubită

.

Speak iubește din nou și a recunoscut pentru prima dată noua relație pe care o are cu nimeni alta decât „Libelula'. După ce luni bune s-a scris despre ei că ar forma un cuplu, artistul a vorbit, în sfârșit, despre acest subiect și a confirmat totul.

„Libelula’, pe numele ei Ștefania, i-a sucit mințile lui Speak de mai multă vreme, dar cei doi nu au făcut vreo declarație publică despre relația lor. Însă momentul mult așteptat a sosit.


„Da, suntem împreună. Nu ne-am ascuns cu nimic, doar că nu poţi să îţi asumi nişte lucruri fără să fii sigur. Oamenii vor să afle tot mai multe din casă de la tine, dar nu e sănătos. Pentru ei da, e sănătos pentru noi. Dacă mă întrebi nu ştiu de când a pornit. S-a întâmplat’, a spus artistul într-o emisiune TV.

Se pare că Speak a învățat multe din relația pe care a avut-o cu Adelina Pestrițu, așa că nu dorește să dea prea multe detalii despre viața lui personală, așa cum nici Adelina nu o mai face de ceva vreme. Cei doi s-au iubit vreme de doi ani, iar despărțirea a luat pe toată lumea prin surprindere.


Dacă Speak și-a asumat deja relația cu Ștefania, Adelina nu a dorit să vorbească despre presupusul iubit în compania căruia a fost văzută în ultimul timp.

Alexandra Popescu

Foto: Instagram