Roxana Ciuhulescu a vorbit pentru prima dată despre divorț la TV: „Durerea cea mai mare pe care am trait-o...”

.

De curând, Roxana Ciuhulescu anunța pe toată lumea că divorțează după 10 ani de căsnicie. Acum, aceasta a vorbit pentru prima dată public despre divorț și a mărturisit ce a determinat-o să pună capăt.

Lipsa comunicării, serviciul și lipsa sprijinului partenerului de viață sunt doar câteva dintre motivele pe care Roxana Ciuhulescu le-a dezvăluit că ar fi cauza divorțului. Invitată la Teo Show, vedeta a vorbit despre ruptura dintre ea și Mihai Ivănescu.


„Cele mai frumoase lucruri s-au întâmplat în primele luni, apoi a venit pe lume copilul. La el la serviciu s-au schimbat nişte lucruri, a primit o funcţie mult mai mare, pe care, din punctul meu de vedere, nu a ştiut să o gestioneze din punct de vedere al familiei. Au fost nişte repercusiuni nu doar atunci, ci şi în continuare. Am tot respectul pentru el, este un manager foarte bun. La serviciu este cel mai bun, cred. Nu s-a însurat cu job-ul, mai avea şi familia. Recunosc, şi eu am jumătate din vină! Întotdeauna e aşa. Vina este a amândurora, îmi asum şi eu. Nu a vrut să plec în Afghanistan, eu am fost încăpăţânată şi a două zi m-am urcat în avion, nu voia să sar din elicopter, una-alta. Am făcut mereu tot ce m-a tăiat capul. Recunosc, am greşit!’, a spus Roxana Ciuhulescu.


Citește și: Roxana Ciuhulescu divorţează după 10 ani – „Uneori și poveștile de dragoste se încheie, așa cum este și cazul meu’

Dacă din elicopter a avut curaj să sară, se pare că acest curaj nu a fost atât de mare atunci când a trebuit să ia decizia despărțirii.

„Ce pot să spun este că există viață și după divorț. Mulți spun că la început e ușor, după care vine greul… ca să spun sincer, durerea cea mai mare pe care am trait-o anul ăsta nu a fost divorțul, ci pierderea bunicii mele și a fost cu atât mai greu cu cât nu am avut alături soțul. Atunci când ai nevoie cel mai mult de o îmbrățișare și de un cuvânt bun și nu ai, atunci te simți cel mai singur pe lumea asta’, a mai mărturisit Roxana.


Cert este că vedeta nu a vrut să dezvăluie adevăratul motiv al divorțului și spune că nici nu o va face decât dacă soțul ei o va provoca.

Alexandra Popescu

Foto: Facebook