Rihanna și noul iubit arab se căsătoresc?!

 Popescu Alexandra
.

După mai puțin de două luni de relație, se zvonește că Rihanna și Hassan Jameel, mogulul din Arabia Saudită, se căsătoresc. Nu este cam devreme ?

Imaginile în piscină în care Rihanna și noul său iubit își dădeau frâu liber sentimentelor și se iubeau fără inhibiții stârneau, în urmă cu câteva săptămâni, isterie printre fani. Dar se pare că frumoasa din Barbados și-a găsit jumătatea și este pregătită să se așeze la casa ei. Rihanna și mogulul arab, Hassan Jameel, ar fi făcut planul pentru nuntă și vor să se căsătorească cât de curând.  Potrivit revistei Life & Style, nu ar fi vorba doar de o nuntă cum este normal, ci de două.

„S-au pus de acord că nu se vor căsători în Statele Unite. Vor ca locul unde se vor uni să fie special pentru amândoi, ceea ce înseamnă Barbados pentru ea și Riyadh în Arabia Saudită pentru el', a mărturisit o sursă.

Citește și: Iubitor de modele în serie – iată cele zece modele Victorias Secret care s-au iubit cu Leonardo DiCaprio

Pe lângă acest fapt, sursa anonimă susține că cei doi sunt făcuți unul pentru celălalt și că tot ce își doresc îndrăgostiții este să fie înconjurați de familie și prieteni într-un loc de vis. Desigur, banii nu vor reprezenta un impediment în îndeplinirea dorinței lor, deoarece averea lui Hassan este estimată la 1,5 miliarde de dolari.

Având în vedere faptul că atât mogulul cât și faimoasa cântăreață sunt uluitor de înstăriți, aceștia se concentrează pe un contract prenupțial în valoare de un miliard de dolari.  Aceeași sursa a declarat: „Rihanna îl iubește pe Hassan, dar afacerile sunt afaceri'. Oricât de mult s-ar iubi, cei doi trebuie să ia în calcul o separare, iar contractul prenupțial este o măsură de precauție.

Laura Oaida

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton