Rick Genest, băiatul Zombie așa cum îl știe toată lumea, s-a sinucis. Modelul a fost găsit fără suflare în apartamentul său din Montreal, Canada. Rick Genest avea 32 de ani și a devenit celebru după ce a jucat în unul dintre videoclipurile lui Lady Gaga.
Băiatul Zombie era tatuat din cap până în picioare, iar acesta a apărut în videoclipul lui Lady Gaga, în 2011, 'Born This Way'. Corpul său a fost găsit în Plateau-Mont-Royal, un cartier din Montreal, Canada. Lady Gaga a spus că este devastată după moartea acestuia, iar artista a dezvăluit că Rick Genest și-a luat viața, potrivit mirror.co.uk.
Modelul canadian urma să împlinească 33 de ani pe 7 august. Rick Genest și-a făcut primul tatuaj la vârsta de 16 ani, iar în timp până la 19 ani și-a acoperit tot corpul de cerneală. Acesta a apărut în mai multe campanii de modă pentru branduri de top, dar și în publicații precum Vogue și GQ.
„Sinuciderea prieteneului meu, Rick Genest, Zombie Boy, este mai mult decât sfâșietoare. Trebuie să muncim din greu să schimbăm cultura, să aducem sănătatea mintală în prim plan și să ștergem preconcepția că nu putem vorbi despre ea. Dacă ești în suferință, sună un prieten sau un membru al familiei chiar astăzi. Trebuie să ne salvăm unul pe celălalt', a fost pe mesajul pe care Lady Gaga l-a transmis după moartea lui Rick Genest.
Povestea lui Rick Genest
La vârsta de 15 ani, lui Rick Genest i s-a descoperit o tumoare pe creier, iar acestuia i s-a spus că ar putea muri sau ar putea fi desfigurat. 'Cred că acest lucru m-a împins să fiu obsedat de morbid și macabru. Operația s-a încheiat cu succes, iar atunci mi-am dat seama că viața e prea scurtă să nu-mi urmez visul cu tatuajele sau modificarea corpului', spunea băiatul Zombie în urmă cu ceva timp.
Primele sale tatuaje și le-a făcut după operație, iar acestea au fost un craniu și o cruce pe umăr. Modelul a spus că porecla sa 'băiatul Zombie' i-a fost pusă de către prietenii săi. 'Zombie a venit de la atracția mea pentru punk și pentru cranii', a mărturisit Rick Genest.
FOTO: Hepta