Răsfăţ culinar pe malul lacului. În numerele anterioare, te-am purtat în mini-călătorii culinare în restaurante aflate la mal de mare și în cherhanale. În numărul acesta, nu ne-am desprins de atmosfera estivală, însă am ales trei locuri frumoase și total diferite unul de celălalt, unde poți mânca tot ce-ți poftește inima. Singurul lor punct comun este acela că sunt amplasate pe malul unor lacuri din România.
FRUMUSEŢE CU GUST
În goana după o oază de liniște în Capitală, Biutiful (by the Lake) este refugiul perfect. Terasa plutitoare de pe malul lacului Herăstrău este una dintre destinațiile preferate de vedete, mai ales în serile toride de vară. Din afară, locul nu îți spune prea multe, însă, odată ce i-ai trecut pragul, începe basmul. Terasa fascinează prin designul elaborat, de inspirație marină, pentru care, de altfel, restaurantul a și fost premiat internațional în 2015. Biutiful este nu doar locul, ci și mâncarea, pentru care chefii de aici s-au întrecut pe ei înșiși. Cuvântul de ordine la Biutiful este „proaspăt, așa că meniul se bazează pe salate și condimente orientale, vedeta locului fiind Robata, grătarul în stil japonez, gătit pe cărbuni încinși. Bucătăria este internațională, deci, pe toate gusturile. Humus, taco și burrito, kebab și chiftele de miel, piperchi și celebrele pachețele, toate se înlănțuiesc într-un dans culinar aproape hipnotic. Și, oricât ai mânca, trebuie să păstrezi loc pentru desert. Îți recomandăm Mitzu – o bezea crocantă cu nucă umplută cu cremă de vanilie.
AUTENTIC PESCĂRESC
Departe de aglomerația urbană, în inima Deltei Dunării, pe malul lacului Razelm, am redescoperit bucătăria pescărească autentică. În restaurantul Castalia, din cadrul complexului cu același nume, aflat în Colina, se mănâncă mult și mai ales bine. Localul nu este mare, dar este cochet și aranjat cu mult bun-gust, iar complexul are și locuri de cazare, în cazul în care ți-e greu să te desprinzi de natura care își păstrează încă sălbăticia. Gurmand sau nu, bucătăria te va cuceri ireversibil. Preparatele-vedetă sunt cele pe bază de pește proaspăt prins de către oamenii locului. Știuca sărată și uscată pe funie, în aerul pur și fierbinte al Deltei, este preparatul pe care nu îl vei întâlni nicăieri altundeva. Noi ne-am început masa cu un delicios storceag de sturion – tradiționala ciorbă lipovenească – și am continuat cu un platou pescăresc absolut delicios. Dacă, însă, nu vrei să mănânci pește, poți alege din meniu felurile pe bază de porc, crescut local și cu gust adevărat. Tochitura dobrogeană mâncată aici ne-a oferit o lecție de gastronomie autentică.
CARUSEL CULINAR
Să fii la Cluj și să mănânci la Carrousel a devenit un fel de „to do pe lista cu lucruri de bifat în vacanță. Locul poartă cu sine o poveste în care se împletesc istorie, arome, culori și gusturi pe care nu le poți experimenta într-un alt loc din oraș. Restaurantul, care funcționează pe spațiul renovat al unei clădiri monument istoric, vechiul Pavilion de Patinaj, este oaza de liniște de unde poți admira panorama deosebită a Lacului Chios. Bucătăria de la Carrousel este una de tip fusion, o îmbinare reușită de preparate românești tradiționale, cu elemente rafinate ale bucătăriei franceze și accente mediteraneene. Totul este pregătit cu atenție și aproape exclusiv cu ingrediente produse pe plan local. Ce îți recomandăm din meniul extrem de generos? Poți începe cu bruschetele cu baghetă cu negru de sepie, quinoa și emulsie de rucola, pentru ca, apoi, să continui cu mini coaste picante cu salată de crudități ori biban cu risotto și bisque de creveți, pentru a încununa festinul cu un cheese- cake de vară cu înghețată de portocale și crustă de müsli.
- Dacă ești pasionat de natură, poți merge la Lacul Roșu, la minunatul lac Sfanta Ana, sau poți vizita lacul Vidraru, lacul Ursu, unic în lume, ori poți petrece o vacanță lângă lacul Colibița!