Prințul Charles, momente emoționante la funeraliile Regelui Mihai I al României

.

Încă de când s-a anunțat tristul deces al regelui Mihai, Casa Regală Britanică și-a anunțat prezența prin moștenitorul său, Prințul Charles. Acesta a stat astăzi, 16 decembrie, lângă catafalcul Regelui Mihai!

Prințul Charles a ajuns la București în data de 15 decembrie, după ora 23.00. A doua zi, acesta a participat ore în șir la funeraliile regelui Mihai, ruda sa de sânge.


Prințul Charles și-a prezentat condoleanțele față de Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei. Acesta nu a venit cu mâna goală, ci în semn de doliu a așezat de porțile Palatului Regal, acolo unde i-au fost aduse omagii Regelui Mihai 3 zile, o coroană cu un mesaj scris de mână.

Acesta a purtat frac și pe durata ceremoniilor nu a schițat niciun zâmbet, ci a mai socializat din când în când cu Regina Sofia a Spaniei, cea care a stat lângă el pe parcursul funeraliilor.


Un moment foarte emoționant și încărcat de emoții a fost cel în care Prințul Charles a stat de gardă lângă catafalcul regelui Mihai. A păstrat un moment de reculegere, conform obiceiurilor. În dreapta sa a stat chiar Principele Radu Duda, soțul Custodelui Coroanei, Principesa Margareta.

Citește și: Ce familii au participat la funeraliile Regelui Mihai

Ultimul drum al Regelui Mihai

Fostul Principe Nicolae la funeraliile bunicului său, Regele Mihai I

O altă clipă cu însemnătate mare a reprezentat momentul despărțirii, la Catedrala Patriarhală. Principesa Margareta și-a luat acolo la revedere de la oaspeții săi regali. Prințul Charles i-a luat mâna acesteia, a sărutat-o și a dus-o ușor la obrazul său.


Foto: Hepta, Captură video

Cristina Pîrvu