Prin ce chinuri a trecut Ozana Barabancea. Vedeta a suferit în ultima perioadă 3 operaţii. A slăbit aproximativ 40 de kilograme, dar seria transformărilor nu se opreşte aici. Pentru a ajunge la silueta de acum, vedeta a trecut prin multe suferinţe, chiar nu a putut merge!
În vara anului 2017, Ozana Barabancea, după nenumărate cercetări, a decis că este momentul să urce pe masa de operaţie pentru a-şi micşora stomacul. Intervenţia a fost efectuată cu succes, la câteva luni după a ajuns şi în sala de fitness, având un program bine stabilit, dar şi o dietă echilibrată.
Vedeta a decis că nu este de ajuns, a continuat seria schimbărilor, a făcut un lifting circular, şi-a ridicat şi pleoapele. Pentru toate acestea a îndurat dureri, nu a putut cânta, nu a putut sta în picioare.
Acum, vedeta se simte bine, iar în toamnă vor urma alte două operaţii, la sâni şi la picioare.
„Am dat de aici depe burtă, de pe abdomen, câteva kilograme de grăsime, mi-a scos pielea, apoi am făcut o blefaroplastie. Este o operaţie la pleoapă. Mi-am ridicat un pic pleoapa. E ceva la faţă. În rest…sunt bine sănătoasă. (…)
Lifting circular am făcut. Eu sunt tăiată 360 de grade. Mi s-a scos pielea…decupată să zicem. S-au scos 5 kilograme din faţă, apoi pielea, surplusul. S-a remodelat pielea pacientului, adică eu. Apoi m-au cusut la loc. Nu am ieşit din casă. Am stat cuminte. Este o operaţie destul de grea. (…) Au fost cinci ore de operaţie, 9 oameni în echipă. 5 doctori şi 4 asistenţi. Anestezie totală. Rezultatul este bun.
Mai vreau să fac două operaţii în noiembrie. De la aceasta a trecut o lună. (…) O să mai stau 3 luni, îmi e dor de sport. Vreau să revin, dar să mi se vindece cicatricile. Am mers foarte greu, dar nu contează. Rezultatul e atât de bun încât uiţi. E un sacrificiu. (…)
Eu, mental, încă mă văd grasă. Şi mai trebuie să îmi ridic sânii, mai urmează două operaţii. Sânii şi picioarele. Trebuie să îmi retuşez picioarele.Eu le fac pe toate pentru că vreau să fiu frumoasă, să fiu sănătoasă pentru că vreau să cânt, să îi ajut pe copiii mei.”, a declarat Ozana la Antena Stars.
Fiul Ozanei Barabancea are iubită
Andrew, fiul vedetei, are deja iubită, cei doi plecând împreună la mare.
„E plecat la mare în această perioadă, m-a trădat. Este îndrăgostit, ca orice tânăr. Are iubită. Nu e normal?
E frumoasă, este deşteaptă, e cuminte. Îi cunosc şi părinţii. Îmi place foarte mult relaţia lor”, a mai precizat vedeta.
Foto: Facebook