La 4 zile de la moartea lui Chester Bennington, trupa Linkin Park a transmis primul mesaj public. Cu inimile frânte, membrilor fomației le este greu să accepte vestea dispariției solistului trupei, care s-a spânzurat în locuința sa din Los Angeles.
Primul care a făcut o declarație după moartea lui Chester a fost Mike Shinoda, care, prin intermediul unui tweet, confirma moartea colegului său și anunța că trupa va reveni cu un mesaj public imediat ce va avea unul. Acum, la câteva zile de la deces, Linkin Park a transmis un mesaj sfășietor.
Citește și: Eva Longoria s-a îngrăşat, dar îşi asumă cu mult umor kilogramele în plus
„Inimile noastre sunt frânte. Suntem încă şocaţi şi ne este greu să acceptăm ceea ce s-a întâmplat. Ai schimbat atât de multe vieţi, poate chiar mai multe decât realizezi. În ultimele câteva zile, am văzut un val de iubire şi de sprijin din toată lumea, atât public, cât şi în viaţa privată. Talinda şi familia apreciază acest lucru şi vor ca lumea să ştie că tu ai fost cel mai bun soţ, fiu şi tată. Familia nu va mai fi niciodată întreagă fără tine. Încercăm să ne reamintim că demonii care ni te-au luat au fost întotdeauna parte din înţelegere. Până la urmă, modul în care ai cântat despre acei demoni a făcut ca toată lumea să se îndrăgostească de tine. Viaţa fiecăruia dintre noi este mai frumoasă datorită ţie. Îşi mulţumim pentru acest dar. Te iubim şi ne lipseşti mult. Rămas bun!’, a fost mesajul trupei.
Chester Bennington s-a spânzurat, joi dimineață, în locuința sa din Los Angeles chiar în ziua în care prietenul său Chris Cornel, care s-a sinucis în luna mai a acestui an, ar fi împlinit 53 de ani. Chester avea doar 41 de ani și a lăsat în urmă 6 copii și o soție dărâmată de durere.
Alexandra Popescu
Foto: Hepta