George Clooney și soția sa, Amal, au devenit, marți, părinți de gemeni, iar primul cadou al micuților Ella și Alexander au venit din partea bunicii lor, Baria, mama lui Amal.
Nici nu veniseră bine pe lume gemenii familiei Clooney, că mama lui Amal a și mers la cumpărături să le achiziționeze primele hăinuțe nou-născuților. În după amiaza de marți, Baria a fost văzută intrând în magazinul E-Side din cartierul Gerrard Cross din Buckinghamshire, Anglia.
„A cumpărat două costumașe din bumbac. Sunt două costume de dormit cu un ursuleț și un iepure. Unul dintre costumașele cumpărate avea culoarea gri cu imaginea unui urs, iar celălalt avea culoarea mentei cu imaginea unui iepure’, a povestit un martor pentru People.
Același martor a mai dezvăluit că cele două costumașe făceau parte dintr-un set de cutii de cadouri, care se vindeau cu 26,95 lire sterline și care conțineau și câte o pălărie și o bavețică.
„S-a asigurat că toate sunt confecționate din bumbac organic, fără pesticide sau chimicale’, a mai spus sursa.
Mama lui Amal se pregătește pentru venirea gemenilor de mai multă vreme. În luna februarie, aceasta a mai fost surprinsă în timp ce cumpăra cărți pentru copii în Londra.
Marți dimineață George Clooney a devenit pentru prima dată tată după ce Amal a născut o fetiță și un băiat. Micuții se vor numi Ella și Alexander.
Alexandra Popescu
Foto: Hepta
Citește și: