Prezentatoarea TV de la Antena 1 a părăsit România definitiv pentru a se muta împreună cu iubitul grec, la Nisa. La scurt timp după ce Anca Lungu a ajuns la iubitul ei au apărut și primele fotografii cu ea și afaceristul grec. Cei doi au fost împreună la un eveniment de beauty de la Monte Carlo.
O poveste de dragoste desprinsă din filme! Deși puțini sunt cei care cred că sufletul pereche apare în viața ta atunci când te aștepți cel mai puțin, se pare că Anca Lungu este exemplul viu că… există oameni meniți să se întâlnească și să se îndrăgosteasca, dincolo de opreliști sau prejudecăți. În pofida tututror speculațiilor apărute pe seama acestei povești fulgerătoare, pentru unii, Anca Lungu a preferat să-și asculte inima și s-și urmeze iubirea, fără să-i pese de răutăți, comentarii sau ceea ce lasă în urmă. Așa se face că, însărcinată în luna a șasea, prezentatoarea TV și-a urmat iubitul la Nisa, acolo unde, cel mai probabil, își vor continua viața de familie, de acum înainte. Nu de alta, dar cei doi urmează să și devină părinți, peste doar câteva luni.
Iubitul Ancăi Lungu, Harry Arampatzis, are afaceri în domeniul cosmeticelor și îi merge de minune, el desfășurându-și activitatea profesională în toate colțurile lunii, inclusiv în România. De altfel, în iunie, anul trecut, a promovat unul dintre brandurile sale în România, având conexiuni strânse cu reprezentanțo ai industriei de beauty de aici. În weekend, Anca Lungu l-a însoțit pe iubitul ei la un eveniment în Monte Carlo, fiind una dintre puținele lor apariții la care s-au afișat fără menajamente. Dar Anca nu a fost singură acolo, ci împreună cu Andreea Berecleanu, fosta ei colegă de la Antena 1 și bună prietenă, totodată: „Zi plină astăzi la Congresul de la Monaco. Dar sunt bucuroasă că am întâlnit oameni dragi, excepționali profesioniști, inovativi în domeniul dermatologiei și esteticii.', a scris Andreea Berecleanu.
Anca Lungu încă îl ține departe de ochii curioșilor pe afaceristul grec. Vedeta nu a postat nicio imagine cu el, până acum, pe social media, semn că-și dorește să trăiască aceasta poveste de dragoste sub semnul discreției.
Anca Lungu mai are o fetiță
Prezentatoarea TV va deveni mamă pentru a doua oară, ea având încă o fetiță din căsnicia cu Ștefan Lungu. Natalia le-a umplut sufletul de bucurie celor doi părinți, fiind ujn copil extrem de dorit și de iubit. După divorț, fetița a rămas în custodia mamei sale. Anca și Ștefan Lungu s-au căsătorit în secret în anul 2014 și au divorțat în urmă cu aproape un an, la sfârșitul lunii iunie 2017.
FOTO: Instagram