Pe 1 septembrie, Serena Williams a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, devenind asftel pentru prima dată mamă. Acum, la 2 săptămâni de când și-a ținut pentru prima dată în brațe fiica, jucătoarea de tenis a postat prima fotografie în care apare alături de proaspătul tată, Alexis Ohanian.
Serena Williams a născut în mare secret în prima zi a lunii septembrie la o clinica privată St Marys Medical Centre din West Palm Beach, unde a rezervat un etaj întreg pentru a se asigura că are parte de toată intimitatea de care are nevoie. Aceasta nu a făcut încă o declarație publică legată de naștere, singura care a confirmat fiind sora sa, Venus, și nici nu a fost dezvăluit numele fetiței.
Acum, la 2 săptămâni de la marele eveniment, Serena a postat prima fotografie de când a devenit mamă. Într-o bluză de pijama gri, aceasta își ține în brațe logodnicul uitându-se atenți la camera foto.
„… dar ești gata?’, a fost descrierea pe care Serena a adăugat-o imaginii, care a strâns peste 230 de mii de like-uri în doar câteva ore. Fanii au felicitat-o pe tenismenă pentru faptul că a devenit mamă, iar mulți au observat că este mult mai fericită acum și că strălucește.
Alexandra Popescu
Foto: Instagram