Prima declaraţie a Valentinei Pelinel. Vedeta va deveni doamna Borcea, astăzi, ceremonia fiind planificată în mare secret. Nu este singura veste uriașă din familia fostului șef de la Dinamo. Acesta va deveni din nou tată de gemeni! Mămica a anunţat că este fericită!
Nu sunt speculaţii sau zvonuri, Valentina Pelinel chiar este însărcinată pentru a doua oară cu omul de afaceri Cristi Borcea. Pe data de 2 iulie, fostul şef de la Dinamo a ieşit din închisoare. Dragostea este aşa de mare între cei doi, încât familia lor se va mări. Mămica a anunţat că este extrem de bucuroasă, va deveni mamă de gemeni.
„Sunt în culmea fericirii. Da, e adevărat, vom avea gemeni', a spus Valentina Pelinel pentru spynews.ro.
Astăzi, 12 septembrie, se pare că cei doi ar ajunge în faţa ofiţerului stării civile, pentru a se căsători. În urmă cu ceva timp, tatăl afaceristului, Stere Borcea, a anunţat că fiul său, Cristi, va face nuntă cu Valentina Pelinel.
„Cristi se însoară când o să vină acasă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să se întâmple acest lucru cât mai repede. Asta e cel mai important pentru familie. Băiatul meu e om cu suflet mare, care a făcut mult bine şi trebuie să fie alături de noi. Eu şi soţia mea am 50 de ani de căsnicie, 3 copii şi 10 nepoţi', a spus tatăl afaceristului.
Cum arată Valentina Pelinel însărcinată cu gemeni
Cu mai multe zile înainte ca marea veste să se afle, Valentina Pelinel și Cristi Borcea și-au dus băiețelul la grădiniță. În imaginea din articol se poate observa cu ochiul liber fericirea cuplului. Cel mai probabil Valentina Pelinel a încercat să-și ascundă burtica de gravidă cu tricoul larg pe care l-a purtat. Chiar dacă este însărcinată, așa cum se spune, viitoarea mămică de gemeni nu renunță la tocuri.
Cu siguranţă, vedeta este însărcinată în mai multe săptămâni, chiar şi în vacanţa în care a fost plecată aceasta ar fi ştiut că va deveni mamă din nou. Tocmai de aceea îşi ascundea burta cu mâna, probabil aştepta să fie sigură pentru a face publică marea veste.
Foto: Facebook