Pregătiri pentru naşterea celui de-al treilea bebeluş regal. Kate Middleton şi Prinţul William de-abia aşteaptă

.

Pregătiri pentru naşterea celui de-al treilea bebeluş regal. Kate Middleton şi Prinţul William sunt nerăbdători să îşi ia în braţe fetiţa sau băieţelul. Nu se ştie încă sexul, însă s-a aflat ce pregătiri măreţe se fac pentru întâmpinarea lui. Momentul va fi celebrat în întreaga Anglie!

Precum în cazul naşterii lui George (4 ani)  şi a Prinţesei Charlotte (2 ani), cel de-al treilea bebeluş regal se va naşte într-o aripă din spitalul St Marys. Această parte este una privată şi luxoasă şi va fi rezervată doar pentru Kate.


După aceasta, trebuie respectate o serie de tradiţii, la fel ca şi în cazul celorlalţi copii. Regina Elisabeta a II-a are prilejul de a fi prima dintre persoane care vor fi înştiinţate de sosirea bebeluşului. La naşterea strănepoţilor George şi Charlotte, Regina a fost înştiinţată prin telefon de prinţul William. Apoi urmează şi poporul englez. Tony Appleton va striga public vestea naşterii copilului regal în faţa spitalului şi a celor prezenţi.

Sexul copilului va fi dezvăluit lumii întregi printr-un şevalet în faţa Palatului Buckingham. Tot atunci vor fi amintite şi data şi ora naşterii. Este posibil ca al treilea bebeluş regal să aibă trei sau patru prenume. Vor fi anunţate după naştere.


O lume întreagă va putea admira bebeluşul în braţele mamei sale, pe treptele spitalului la câtva timp după naştere.

Citeşte şi:

24 de întrebări cu Rona Hartner: „Sunt capabilă să iert orice!’

Prinţul William a dezvăluit când se va naşte al treilea bebeluş regal

Au apărut zvonuri că în aprilie, la sfârşitul lunii, Kate Middleton va naşte. Prinţul William a făcut dezvăluiri clare despre momentul în care o să îşi ia în braţe cel de-al treilea copil. Într-un interviu acordat lui Ringo Starr, fost membru al trupei Beatles și cavaler desemnat al Coroanei Britanice, soţul lui Kate a dezvăluit că ea poate să nască în orice moment.

Foto: Hepta