Politicieni care renunţă la mariaje durabile pentru tinere care le pot fi fiice, figuri proeminente acuzate de corupere de minori sau infidelitate, miliardari care au un apetit uriaş pentru fotomodele. Cei mai puternici bărbaţi ai lumii au o slăbiciune: femeile tinere şi frumoase.
A rămas în istorie ca unul dintre Părinţii Fondatori ai Statelor Unite, cel de-al treilea preşedinte SUA şi principalul autor al Declaraţiei de Independenţă. Totuşi, numele lui Thomas Jefferson apare la loc de frunte şi într-o listă ruşinoasă, cea a celor mai cunoscuţi politicieni implicaţi în scandaluri sexuale. După ce soţia sa, Martha, a murit, se pare că Jefferson a trăit cu o concubină, Sally Hemmings, o sclavă cu care politicianul a avut mai mulţi copii. Timp de două secole, relaţia dintre Jefferson şi sclava lui a fost subiect de controversă, până în anul 2000 când, în urma unor teste ADN ale urmaşilor politicianului, s-a obţinut dovada clară că fostul preşedinte a avut o lungă relaţie cu respectiva sclavă.
Cazul lui Thomas Jefferson este cel mai vechi scandal sexual din sfera politică. De când e lumea însă, bărbaţii puternici – fie datorită poziţiei sau funcţiei pe care o deţin, fie datorită averii – şi-au dorit relaţii cu multe femei tinere şi frumoase, de cele mai multe ori mult mai tinere decât ei. Regii egipteni pretindeau ca sclavele lor să fie tinere şi frumoase, iar guvernatorii tuturor regiunilor din Egipt erau datori să trimită cele mai frumoase fete ca sclave în palatele regale. Politica, banii şi sexul sunt strâns corelate, pentru că puterea seduce sexul opus şi creşte încrederea în sine a celui care o deţine. Şi astfel se nasc infidelităţile, hărţuirea sexuală şi comportamentul indecent, pe scurt, scandalurile.
Politician, caut distracţie
Am vrea să fim conduşi de politicieni perfecţi, de oameni idealişti şi curajoşi, care vor să facă lumea mai bună şi pentru care binele general este mai important decât bunăstarea personală. Deşi nu trăim într-o lume ideală şi un astfel de politician nu există, suntem surprinşi de fiecare dată când aflăm cât de departe poate merge imoralitatea unora dintre ei sau cât de mare este slăbiciunea altora faţă de sexul frumos. După 30 de ani de căsnicie, Vladimir Putin (60), considerat de mulţi cel mai puternic om de pe planetă, a divorţat de soţia sa, fosta stewardesă Lyudmila Putina (55). Divorţul nu a luat prin surprindere pe nimeni, pentru că Lyudmila renunţase de câţiva ani la apariţiile publice alături de soţul ei, iar Putin era suspectat că are relaţii cu femei mai tinere. Se bănuieşte că Alina Kabaeva (30), campioană olimpică la gimnastică ritmică, are doi copii cu politicianul rus. O altă posibilă iubită a lui este fosta spioană Anna Chapman (31), a cărei viaţă a inspirat serialul „The Americans’. După ce a fost descoperită şi deportată din SUA, Anna s-a întors în Rusia, unde a început să lucreze ca model pentru companii de lenjerie şi a devenit apropiată de Putin. În ultimii ani, în timp ce Putin era văzut fie cu Alina, fie cu Anna, soţia sa era ţinută departe de ochii lumii şi nu se ştia mai nimic despre ea. Aşa cum nu se ştie nimic nici despre cele două fete ale soţilor Putin, Mariya şi Yekaterina care, deşi au aproape 30 de ani, nu au fost niciodată fotografiate. Totuşi, în comparaţie cu alţii, Vladimir Putin a fost discret în relaţiile sale.
Silvio Berlusconi (76), fostul prim-ministru al Italiei şi probabil cel mai puternic om din Peninsulă, a alimentat mult timp presa tabloidă. Pe lângă acuzaţiile de corupere, Berlusconi a fost învinuit de exploatarea minorilor, folosirea serviciilor de prostituţie şi avansarea pe scara ierarhică a unor tinere care nu aveau niciun merit profesional. Înainte de a cere divorţul, fosta soţie a politicianului italian, Veronica Lario (56), l-a acuzat pe Berlusconi că a propus candidatura câtorva tinere atractive care nu aveau niciun merit în politică la alegerile pentru Parlamentul European din 2009. La scurt timp după acuzaţii, Veronica a înaintat cererea de divorţ, după ce Berlusconi a luat parte la majoratul unei tinere cu care se pare că avea o relaţie, Noemi Letizia. „Papi’, cum îl alinta tânăra de 18 ani, îi promisese acesteia că va avea grijă de cariera ei, fie că va dori să facă showbiz sau politică. Alte tinere au descris petrecerile care aveau loc la reşedinţa lui Berlusconi, Palazzo Grazioli. Aici, politicianul chema în jur de 20 de tinere şi, împreună, imitau un ritual african în timp ce toţi erau dezbrăcaţi. Cea mai mediatizată relaţie a italianului a fost cea cu o minoră din Maroc, care a fost plătită cu 10.000 de dolari să ia parte la aceste petreceri. Atunci când tânăra a fost arestată pentru furt, Berlusconi a intervenit şi a facilitat eliberarea ei, pretinzând că fata este ruda apropiată a lui Hosni Mubarak, pe atunci preşedinte al Egiptului. Pe 24 iunie 2013, Berlusconi a fost condamnat la şapte ani de închisoare, deoarece a plătit pentru sex cu o minoră, şi anume tânăra marocană. În acest moment, procesul este în faza de recurs.
Fără scandal, dar cu câteva ridicări de sprâncene, Nicolas Sarkozy (58) a divorţat de soţia sa, Cecilia (55), la scurt timp după ce a fost ales preşedinte al Franţei. A trecut numai o lună de la divorţ şi Sarkozy a cunoscut-o pe faimoasa şi frumoasa Carla Bruni (45), fost model şi actuală cântăreaţă, cu care s-a căsătorit anul următor. Spre surprinderea unora, Carla Bruni a rămas alături de politicianul francez chiar şi după ce acesta a pierdut alegerile în faţa socialistului François Hollande, demonstrând că între ei doi e dragoste adevărată.
Miliardar, caut tânără superbă
Miliardarul Flavio Briatore (63) a avut mereu o pasiune pentru manechine tinere şi celebre. Fostul patron de Formula 1 a avut o relaţie cu Naomi Campbell, care s-a despărţit în final de el declarând că nu vrea să fie un trofeu. Imediat după despărţirea de Naomi, Briatore a început să curteze un alt manechin, pe Heidi Klum, pe care a câştigat-o imediat cu şarmul lui. Heidi a rămas însărcinată, dar s-a despărţit de Flavio înainte de naşterea copilului şi a început o relaţie cu Seal. Când Leni, fetiţa lui Flavio şi a lui Heidi, a împlinit cinci ani, omul de afaceri a fost de acord ca Seal să o adopte pe fiica sa. În 2008, cu un an înainte de a renunţa la toate drepturile părinteşti asupra fiicei sale, Briatore s-a căsătorit prima dată în viaţă, la 58 de ani, cu fotomodelul italian Elisabetta Gregoraci. Cu 30 de ani mai tânără, frumoasa Elisabetta pare că a reuşit să câştige fidelitatea soţului ei. În 2010 a născut un băiat, Falco, iar acum cuplul arată ca o familie fericită care se bucură de avantajele unei averi colosale şi se plimbă în vacanţe exotice.
După două mariaje, unul de trei ani şi celălalt de 16, miliardarul rus Roman Abramovich (46) trăieşte acum alături de Dasha Zhukova (32), o tânără socialite din Rusia, fiica unui proeminent om de afaceri rus. De fapt, Dasha este motivul pentru care cea de-a doua soţie a lui Abramovich, Irina, a cerut divorţul şi despăgubiri de 6,5 miliarde.
Un alt miliardar rus, Vladimir Doronin, considerat varianta sovietică a lui Donald Trump, a devenit celebru din două motive: averea lui exorbitantă şi relaţia cu Naomi Campbell, căreia i-a oferit numeroase cadouri scumpe, printre care o casă pe litoralul Turciei, o reşedinţă într-o pădure din Rusia şi tone de bijuterii. Dragostea pentru Naomi nu a durat o veşnicie. Miliardarul şi-a pierdut interesul pentru ea în momentul în care a cunoscut-o pe Luo Zilin, un manechin la început de carieră, fostă Miss China, căreia Naomi Campbell îi fusese mentor.
Orice comportament are o explicaţie biologică. Femeile au căutat întotdeauna bărbaţii puternici care să le protejeze şi alături de care să dea naştere unor copii la fel de puternici. E un lucru elementar care a contribuit la propagarea speciei noastre. Bărbaţii, pe de altă parte, nu au fost niciodată un model de abstinenţă sexuală. Rolul lor a fost mereu acela de a avea cât mai mulţi urmaşi, din acelaşi motiv, al supravie-ţuirii şi propagării speciei. Femeile caută aşadar bărbaţii puternici, iar bărbaţii caută… cât mai multe femei. Totuşi, normele sociale s-au schimbat, la fel şi lumea în care trăim. Pentru propagarea speciei, nu mai e nevoie ca un cuplu să aibă zeci de copii. Pe planeta noastră trăiesc deja peste 7 miliarde de oameni. Materialul genetic nu s-a schimbat însă la fel de rapid ca normele sociale, iar mulţi nu reuşesc să îşi stăpânească dorinţele. Cu mai mulţi bani decât pot cheltui într-o viaţă, aceşti bărbaţi ajung să facă ce vor, să creadă că li se cuvine totul şi să îşi dorească partenere mult mai tinere, care să îi facă să se simtă din nou tineri.
Scandaluri celebre
JOHN F. KENNEDY – A avut numeroase aventuri, printre care şi cu o tânără internă de la Casa Albă, Mimi Alford, cu secretara de presă a soţiei sale, Pamela Turnur, cu actriţele Marilyn Monroe, Marlene Dietrich şi Angie Dickinson.
BILL CLINTON – Puţină lume mai ţine minte cu exactitate ce a făcut pentru ţară ca preşedinte, dar toată lumea îşi aduce aminte negaţia sa vehementă când a fost acuzat că ar fi avut o rela-ţie indecentă cu Monica Lewinsky, pe atunci internă la Casa Albă: „Nu am avut relaţii sexuale cu acea femeie, domnişoara Lewinsky’. Când celebra rochie a Monicăi a apărut ca dovadă incontestabilă, Bill Clinton a fost acuzat de sperjur, fiind achitat în final de către Senatul American.
ELIOT SPITZER – Guvernator al New York-ului şi luptător declarat împotriva corupţiei, şi-a îngropat cariera politică după ce s-a aflat că apela regulat la serviciile unei agenţii de escorte.
RALUCA TĂMAȘ
Foto HEPTA, NORTHFOTO