Paris Hilton - Încă o nuntă, după ce a excelat la capitolul bărbați

 Pirvu Cristina
.

Paris Hilton, cea mai faimoasă „party-girl a Americii, este fotomodel, actriţă, cântăreaţă, femeie de afaceri, scriitoare, influencer în social media şi… devoratoare de bărbaţi. Recent, diva a primit inelul de la logodnicul ei, actorul Chris Zylka, şi e pe cale să se mărite. N-ar fi prima oară…

Cei mai mulţi dintre noi probabil că nu vor ajunge niciodată să stea într-unul dintre hotelurile lanţului Hilton, însă Paris, în calitate de strănepoată a lui Conrad Hilton, va ajunge să le deţină. Iar în calitate de moştenitoare, tot ce trebuie să facă e să… existe şi să-şi trăiască viaţa la maxim! Ceea ce, până acum, a şi făcut. Până la cei 36 de ani ai săi, Paris nu a pierdut timpul deloc, mărturie stând miile de articole din tabloidele americane, la care pare să fi fost abonată pentru articolele de prima pagină.

„Thats hot!
Aceasta este sintagma care a consacrat-o pe Paris şi o reprezintă în totalitate, pentru că tânăra şi neliniştita moştenitoare este nelipsită de la evenimentele mondene şi mereu „ready-to-party. Asta o confirmă şi numărul imens de bărbaţi, aproape 50, care a trecut prin viaţa ei. Ce-i drept, în puţinul timp liber rămas, Paris a lucrat la imaginea ei, reuşind să devină fotomodel, actriţă, cântăreaţă, realizatoare de talk-show, femeie de afaceri şi, nu în ultimul rând, influencer în social media. A scris două cărţi („Confessions of a Heiress şi „Your Heiress Diary), la 26 de ani avea propriul talk show („My New BFF), a scos un album muzical („Stars are Blind), are propria linie de parfumuri,  încălţăminte, ceasuri şi genţi care se găsesc în 42 de magazine din lumea întreagă ce-i poartă numele şi de pe urma cărora câştigă în jur de 10 milioane de dolari pe an. Cu siguranţă, la toate astea Paris a contribuit doar cu… numele, marele ei atu fiind că s-a născut bogată. Care este filosofia ei de viaţă? „Singura regulă este să nu fii plictisitoare şi să te îmbraci drăguţ oriunde te-ai duce. Viaţa este prea scurtă ca să te pierzi în mulţime. Că nu s-a abătut de la ea o dovedeşte şi faptul că Paris şi-a ocupat permanent existenţa cu distracţii şi bărbaţi celebri. Printre prietenele ei faimoase se numără Kim Kardashian, Nicole Richie, Britney Spears, Lindsay Lohan, Hayden Panettiere şi Lady Gaga, Paris fiind sufletul petrecerilor mondene. Între timp, diva are grijă să-şi ţină la curent cele 8 milioane de fani de pe Instagram cu viaţa ei socială şi amoroasă, şi are ce le arăta, nu glumă!

Fără număr!
După cum era de aşteptat, Paris a excelat şi la capitolul bărbaţi, lista sa de iubiţi conţinând, de la staruri rock şi modele, până la jucători profesionişti de poker şi artişti pop. Primul său logodnic a fost modelul Jason Shaw, la începutul anilor 2000, dar nu a fost să fie… În 2004, Paris a fost combinată cu Nick Carter, starul de la Backstreet Boys, însă lanţul de iubire s-a rupt după doar 7 luni. A urmat încă o logodnă, în 2005, cea cu Paris Latsis, moştenitorul unui armator grec, care i-a oferit un inel de logodnă de 5 milioane de dolari! Vedeta a rupt însă logodna patru luni mai târziu pe motiv că… era prea tânără ca să se mărite! Apoi, în viaţa ei a mai intrat un armator grec, Stavros Niarchos, care pentru ea a părăsit-o pe Mary-Kate Olsen. Pe lista sa de cuceriri, printre alţii, şi-au mai găsit locul Benji Madden, chitaristul de la Good Charlote (al cărui frate geamăn era combinat cu prietena ei cea mai bună, Nicole Richie), dar şi Val Kilmer, Rick Salomon, Tom Sizemore, Jamie Kennedy şi Leonardo DiCaprio… Iată însă că, ajunsă la 36 de ani, moştenitoarea imperiului Hilton a considerat că, în sfârşit, este pregătită să se mărite şi a spus pentru a treia oară DA.

A treia oară e cu noroc!
S-au cunoscut la o petrecere de Oscar acum opt ani, însă între ei abia acum doi ani s-a aprins scânteia dragostei… pe Instagram, când Chris Zylka a remarcat o postare de-a lui Paris. De atunci, au fost nedespărţiţi şi tot pe Instagram au anunţat, recent, marele pas. Paris a postat o fotografie în care el, îngenuncheat, într-un decor spectaculos (pe o pârtie de schi din Aspen), i-a oferit inelul. „Am zis DA! Sunt atât de fericită şi entuziasmată să fiu logodită cu dragostea vieţii mele. Cel mai bun prieten şi sufletul meu pereche. Perfect pentru mine din toate punctele de vedere. Atât de dedicat, loial, iubitor şi bun la suflet. Simt că sunt cea mai norocoasă fată din lume! Eşti visul meu devenit realitate. Îţi mulţumesc că mi-ai dovedit că basmele există!, a scris Paris. La rândul său, actorul Chrys Zylka  (32 de ani), cunoscut pentru rolul din serialul „Cei rămaşi, şi-a declarat şi dragostea public: „Dragostea vieţii mele a zis: DA! Sunt atât de fericit! Îţi mulţumesc! Te iubesc enorm!.
Dat fiind că Paris susţine că sunt cuplul care nu se ceartă niciodată şi că se distrează împreună indiferent ce ar face, de data asta s-ar putea s-o vedem în rochie de mireasă. Deocamdată însă, viitoarea doamnă Zylka este preocupată de altceva. Inelul primit de la logodnicul ei, un superb solitaire cu diamant de 22 de carate, în valoare de 2 milioane de dolari, nu poate fi purtat fără… escortă, aşa că şi-a angajat bodyguarzi care trebuie să fie, 24 de ore din 24, cu ochii pe preţioasa bijuterie.
Foto: Hepta

Oana Pantazi

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton