Pamela Anderson are un iubit cu 18 ani mai tânăr. Iată cu ce fotbalist celebru se iubește actrița!

 Popescu Alexandra
.

În ultimii ani a devenit o modă ca vedetele să își găsească iubiți cu cel puțin 20 de ani mai tineri ca ele. Dacă Madonna ar fi putut fi mamă pentru o parte din foștii săi iubiți, dar și pentru actualul, Pamela Anderson nu se lasă mai prejos și a făcut și ea o cucerire cu 18 ani mai tânăr.

În ultimul timp se zvonea că Pamela, în vârstă de 49 de ani, s-ar întâlni cu fondatorul WikiLeaks, Julian Assange. Acum, însă, actrița a fost surprinsă în compania unul alt bărbat, nimeni altul decât fotbalistul francez Adil Rami, în vârstă de 31 de ani.

Cei doi au fost fotografiați de paparazzi la Nisa, în timp ce luau masa cu niște prieteni la restaurantul „La Maison'. Pamela a încercat să păstreze distanța față de Adil, însă planul lor nu a funcționat. Mai mult, actrița a dorit să îl înnebunească pe francez cu formele sale, așa că, potrivit Daily Mail, la întâlnire a purtat o rochie cu imprimeuri florale mulată, care îi scotea bustul generos în evidență.

Se pare un prieten le-ar fi făcut cunoștință celor doi, iar după aceasta Pamela și Adil au fost zăriți destul de des pe Coasta de Azur, la Festivalul de la Cannes, dar și la Monaco, la Marele Premiu de Formula 1.

Adil Rami joacă, în prezent, în Spania, la Sevilla. Acesta are doi copii, gemeni, cu fostul model Sidonie Biemont.

Alexandra Popescu

Foto: Hepta

Citește și:

Pamela Anderson, de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice!

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton