Oana Roman, poveşti inedite despre Cătălin Botezatu: "Am fost alergaţi cu pistoalele"

.

Oana Roman a scos la iveală dezvăluiri inedite despre Cătălin Botezatu! Toate au fost scoase la lumină în rubrica „Secretele Oanei”, parte din emisiunea online „Oana punct Roman”!

Cătălin Botezatu, faimosul designer, şi Oana Roman s-au cunoscut acum 27 de ani pe când erau doi adolescenţi. Oana a fost fermecată de frumuseţea acestuia. Până atunci îl considera doar pe tatăl său un bărbat deosebit.


De atunci au rămas prieteni, au făcut o mulţime de petreceri împreună, au călătorit şi chiar şi-au pus vieţile în pericol când au călătorit în Egipt.

„’Eu ştiu multe dintre secretele lui Cătălin Botezatu, dar nu e treaba mea să le povestesc. D-aia sunt secrete. Sunt prietenă cu el de 27 de ani.(…) Eram în vara anului 90. Eram cu Loredana în sală.  Am fost prietenă foarte bună cu Loredana Groza, sper să îşi aducă aminte şi ea de acest lucru. Ea aştepta să îşi facă repetiţia pentru concertul de seară. Urma să fie şi o prezentare de modă. El era model pe atunci. Aveam 14 ani. Mi-a stat inima când l-am văzut. Mi s-a părut cel mai frumos bărbat, Cătălin. Am conştientizat că există un bărbat mai frumos decât tata. (…) S-a creat o prietenie foarte strânsă de atunci. Am avut o aventură incredibilă cu Cătălin, prin 96- 97, în Egipt. Noi eram cu modelele. 25 de femei şi vreo trei bărbaţi. Cu Mirela Vescan care făcea machiajul, cu Marius Bărăgan care făcea pozele. Am mers acolo şi am făcut pozele la piramide. Erau fetele mai mult goale. Ne alergau ăia cu pistoalele pe acolo. ‘, a spus Oana Roman în emisiunea „Oana punct Roman'.


 

Emisiunea „Oana punct Roman' poate fi văzută în fiecare joi, de la ora 15.00, doar pe Facebook Revista Viva!

Foto: Facebook, Libertatea

Cristina Pîrvu