Monica Davidescu şi Aurelian Temişan, detalii EXCLUSIVE despre căsnicia lor. "Nu a fost dragoste la prima vedere!"

Formaţi un cuplu de 23 de ani. Care este secretul unei relaţii atât de longevive?

Aurelian: Dacă ar exista un secret, cu siguranță ar exista și o rețetă. Eu prefer să nu știu ce mă așteaptă mâine, când e vorba de lucruri pe care nu le poți controla. Parcă acum a început totul, negândin- du-ne nicio secundă la a treia zi și, iată, 23 de ani despre care vorbim… E vorba de ce ți-e scris pe frunte, dar nu poți ști vreodată.

Aurelian, a fost dragoste la prima vedere? Știm că ai început să o curtezi pe Monica de îndată ce ai văzut-o pe scenă…

Cu siguranță NU a fost dragoste la prima vedere. Eu veneam după o perioadă „agitată din punct de vedere sentimental, deci nu mă gândeam la o posibilă relație. Dar, cum lucrurile bune vin când nu te aștepți, am continuat în a crede în ceea ce începusem să simt și…

Monica, tu ce ai simțit pentru Aurelian, la început?

Nu înțelegeam de ce mă atrage. Eram curioasă să aflu dacă o vedetă ca el, atunci în mare vogă, ar face pasul serios către o tânără studentă fără niciun sprijin în București. Și, dacă da, eram curioasă cât ar fi ținut seriozitatea. A trecut testul. (râde )

Faptul că amândoi sunteți artiști s-a dovedit a fi un câștig pentru voi… Ați simțit profesiile și ca pe un dezavantaj, în relație?

M: Pentru mine înseamnă enorm că putem să ne înțelegem pe deplin nevoile artistice pentru scenă. La dezavantaje aș spune că uneori e nevoie să epuizezi o doză mare de sentimente pe scenă și că, după aceea, ești golit de tot, ești obosit, epuizat și nu mai poți să dăruiești nimic… Dar faptul că înțelegem pe deplin acest fenomen ne dă posibilitatea să ne relaxăm o zi și să ne încărcăm bateriile unul pentru altul. E important să știi să respecți tăcerea celuilalt.

A: Absolut niciun dezavantaj. Faptul că fiecare are culoarul lui, și aici mă refer, la unul – actorie, la celălalt – cântat, a fost un avantaj de la bun început. Oricum, între timp, cele două culoare au devenit unul, pentru că eu am intrat în mai multe piese de teatru în care joc alături de Monica, iar ea a cântat în primul muzical din țară, „Chicago, la Teatrul Național București, și apoi în multe emisiuni și spectacole, fie alături de mine, fie singură.

Ați avut și momente de cumpănă? S-a întâmplat vreodată să vă puneți prob lema separării?

A: Niciodată nu am pus problema unei posibile separări. E adevărat că am mai mâncat și pâine cu gust un pic amar, dar a fost pe perioade foarte scurte. În orice caz, tot ce a venit din afară, ca vibrație negativă, am reușit să stopăm în timp, ca să nu stricăm toată această construcție în ajutorul căreia, de aproape opt ani, a venit și Dora.

M: Ca în orice cuplu, au existat și momente tensionate sau rele influențe din partea așa-zișilor apropiați care voiau, de fapt, să strice armonia familiei noastre, dar am putut observa la timp și nu s-a pus niciodată problema separării. Încă mai există răuvoitori, dar îi tratăm cu indiferență.

Căsătoria a venit destul de târziu, erați deja împreună de 11 ani. A fost o cerere propriu-zisă, cum s-a întâmplat totul?

M: În anul 2006, în data de 13 ianuarie, când sărbătoream 11 ani de când ne cunoscuserăm, Aurelian a adunat câțiva prieteni și, în fața lor, mi-a dăruit verighetele noastre, cu cererea aferentă. Cu șase ani în urmă, de ziua lui, pe 3 iunie 2000, ne logodiserăm la Mănăstirea Pissiota. A fost o slujbă simplă, eram doar noi și nașii, Daniel și Geta Chinciu. Și tot atunci am hotărât că ar trebui să facem nunta și căsătoria. Aceasta a avut loc în 3 iunie 2006.

A: Exact așa a fost. (râde) Povestiți-ne prima amintire de la nunta voastră care vă vine în minte… A: Ploaia. Una de poveste, care a durat cam 50 de minute, mirosul de iarbă verde, proaspătă, de după, cununia religioasă imediat după ploaie, pe la 00.00, pe pajiștea verde, pământul tare pentru cât a plouat, iarbă udă… Imaginea ideală.

M: Tabloul minunat care îi cuprindea pe toți prietenii noștri în soarele după-amiezii, pe pajiștea din curtea Palatului Snagov, care ne așteptau în fața cortului instalat pentru nuntă. Bucuria de pe chipurile lor, combinată cu sentimentul de fericire ce mă însoțea, e cea mai dragă amintire din acea zi.

Monica, ai vorbit, la un moment dat, despre faptul că ai reușit cu greu să rămâi însărcinată… Cum îți aduci acum aminte de acele momente?

M: Pe vremea adolescenței mele, era tabu să discuți aceste lucruri. Nu am primit suficientă informație. Am lăsat lucrurile să meargă de la sine. Nu rămăsesem însărcinată și nu înțelegeam de ce. La 35 de ani, am început să mă îngrijorez și am început să investighez, să cer sfatul specialiștilor. Și eu, și Aurelian eram perfect sănătoși. Nu exista nicio problemă legată de infertilitate. Tiroida mea era însă o posibilă cauză. Am tratat-o corespunzător și, la timpul potrivit, am rămas însărcinată, aducând-o pe lume pe Dora.

Fetița vă calcă pe urme? Vi se pare că are înclinații către domeniul artistic?

M: Fără să vrea, fiind prea mică să rămână singură acasă, a participat la cursurile de actorie pe care le predau la Acting Dream Academy. Ușor, ușor, a intrat în joculețe, a învățat exerciții de vorbire, a învățat dansurile, a intrat în spectacolul creat special pentru copiii de la grupă și… iată cum, acum spune că vrea să fie actriță, ca mama. Evident, contează mult și influența mediului. Ea ne însoțește foarte des la spectacolele noastre, știe să respecte scena, știe să păstreze liniștea, nu mă deranjează cu nicio întrebare când mă pregătesc pentru rol, cunoaște culisele, ajută uneori la strângerea decorului sau a costumelor până sunt eu gata să plec acasă.

A: Deși Dora stă foarte bine cu urechea muzicală și ritmul (calități verificate personal), simt că se înclină mai mult spre actorie. Posibil să nu aleagă niciuna dintre profesiile noastre sau să le facă bine pe amândouă. Deocamdată, îi dezvoltăm aptitudinile.

Există gelozie în relația voastră? Cu siguranță că fiecare dintre voi a avut și admiratori/admiratoare care au insistat mai mult…

A: Consider că, dacă iubești persoana de lângă tine și simți că primești iubirea ei, gelozia e inutilă.

M: Gelozia e un semn clar că există iubire. Așa cum îți spuneam și mai sus, suntem conștienți de existența acestor oameni în jurul nostru. Uneori, sunt persoane insistente ca pietrele de moară, care se agață de orice numai pentru a fi în preajma lui Aurelian, dar, câtă vreme el își păstrează echilibrul și e capabil să înțeleagă că Familia e elementul important în viața lui, putem evita împreună situații neplăcute.

Monica, ai o formă fizică de invidiat… Spune-ne drept, de la ce te abții și ce eforturi faci?

Mulțumesc pentru constatare/compliment! Cel mai important e marcajul genetic, pentru care mulțumesc lui Dumnezeu!Apoi, știi și tu vorba aceea, Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă. Eu întrețin ceea ce am. Îmi stabilesc o greutate peste care nu am voie să trec. Mănânc fără carne și doar un singur fel de mâncare la masă, beau multă apă. Merg la exerciții de întreținere pentru picior, pe care le combin cu întreținere generală pentru întregul organism, merg la salon pentru întreținere corporală feminină (normală și obligatorie, aș spune eu, oricărei femei) sau, uneori, la câte o sesiune de proceduri de kineto și masaj, merg la yoga săptămânal și tot din când în când mă reechilibrez la osteopat.

Monica, ai trecut prin- tr-un accident crunt la emisiunea „Dansez pentru tine. Știm că recuperarea a fost foarte grea, te mai resimți și acum?

Un accident sau o intervenție chirurgicală la mâini, picioare, coloană te obligă la o serie de recuperări pe care trebuie să le repeți periodic tocmai pentru a putea fi în formă cât mai mult timp, ca și când accidentul nu s-ar fi întâmplat. Pe lângă vizita anuală la medic și tratamentul de întreținere, eu merg cel puțin două luni pe an la recuperare musculară axată pe picioare, ligamente, articulații, recuperare cu antrenori sportivi în centre specializate.

Aurelian, ai avut și tu un moment delicat în ceea ce privește sănătatea, când te-ai operat de hernie…

Operația a fost de hernie inghinală, iar recuperarea a durat aproape șase luni, în care a trebuit să mă abțin de la efort. Abia așteptam să treacă pentru a-mi relua antrenamentele la fotbal, sala de fitness și joaca împreună cu Dora. Sunt la un an de la operație și mă simt foarte bine.

Aurelian, eșți unul dintre soliștii emb lematici ai țării… Cum te vezi pe tine și cum vezi generația ta în contextul muzical actual?

Din fericire, la nivel mondial există o întoarcere la muzica anilor 70, 80 și la valori. Și în România, soliști care, acum câțiva ani, puși toți pe un afiș, nu mai umpleau o sală de spectacole acum sunt foarte căutați, în special în cluburi, de către tineri. Personal, mă bucur de o reinventare a ceea ce cânt, prin colaborarea cu Mihai Alexandru, și ne-am propus un proiect mai amplu, ce include și ultimele două piese „Of, ce doare și „Cântă toată mahalaua.

Monica, tu cum te împaci cu fa ptul că Aurelian lipsește foarte mult de acasă, atunci când are meciuri de fotba l?

M: Dacă acest sport îl ordonează, îl echilibrează, îi dă o stare de bine și îl și ajută în cariera artistică, nu mă pot împotrivi. Oricum, organizarea casei și a programului copilului îmi revine în totalitate și când e plecat, și când e acasă, așa că nu îmi e dificil să mă descurc în perioadele campionatelor sau ale antrenamentelor (acum îți va spune el că e din nou Campion Mondial alături de echipă la Campionatul Mondial de Fotbal al Artiștilor).

A: Anul ăsta nu am putut fi prezent alături de echipă, în Rusia. „Mamma Mia, spectacolul de succes la care am avut premiera pe 24 mai, la Sala Palatului, m-a ținut în țară. Chiar dacă nu am fost în Rusia, am trăit bucuria prin live-urile de acolo ca și când aș fi fost lângă ei, dar cea mai mare bucurie a fost când Dora și Monica mi-au cântat, la 12 noaptea, „La mulți ani!, de ziua mea. De 5 ani, de când sunt în Rusia, la Campionat, nu am putut sărbători ziua mea acasă, alături de ele.

Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ați învățat unul de la celălalt?

A: Să nu cedez primului impuls, când situația e la cald. Fiecare are starea lui, mai ales după o zi de repetiții. Dacă Monica vine acasă obosită sau nervoasă și spune ceva ce ar putea părea deplasat pentru mine, las situația să se consume, ca să îi pot răspunde când lucrurile se vor fi calmat. În altă ordine de idei, recunosc că am învățat actoria cu profesorul de acasă și mi-a prins bine pentru că acum pot face față cerințelor oricărui regizor (e mai dificil cu „soața decât cu un profesor de clasă).

M: Am învățat să aud sunetele separate din întregul unei melodii, să conștientizez tonul, ritmul, măsura, pauza, să înțeleg de ce îmi place sau nu o melodie, să știu cum să o învăț dacă vreau să o cânt. Am mai învățat că, atunci când te cerți, taci.

Ce valori i-ați insuflat fiicei voastre?

A: Încerc să o fac să conștientizeze că echilibrul în fața situațiilor în care ești pus și deciziile pe care trebuie să iei, uneori contracronometru, trebuie gândite înainte de a fi rostite. Regretul de mai târziu pentru vorbele aruncate fără discernământ e mult mai dureros decât să numeri până la zece înainte de a te pronunța.

M: Eu încerc să o fac să gândească logic, indiferent de metodele predate în școală. O învăț să descopere adevărul, pentru că adevărul este eliberator, o învăț să își exprime sentimentele liber. Este încă la vârsta la care separă binele de rău în două culori distincte. Ca la lecțiile de dezvoltare personală, o învăț că toate au un început, o desfășurare pe traseu și un final sau o direcție de final.

M și A: Suntem în prag de vacanță și ne bucurăm să le urăm cititorilor revistei vacanță plăcută, dar aceasta va trece destul de repede și, cu forțe proaspete, vă dăm întâlnire în sălile de spectacole, unde se reiau spectacole dragi sufletului nostru și unde pregătim altele noi.

FOTO: VIVA! 

Urmărește-ne pe Google News