Mirela Vaida, despre problemele de sănătate ale copiilor săi: "Ştii că îţi e copilul în branulă, îl vezi palid"

.

Mirela Vaida, despre problemele de sănătate ale copiilor săi. De multe ori, prezentatoarea TV a ajuns de urgenţă la spital cu copiii săi. S-au îmbolnăvit destul de des, iar vedeta explică ce s-a întâmplat. Au fost situaţii în care micuţii au avut perfuzii!

Ştim cu toţii că majoritatea copiilor contactează foarte multe boli şi, deşi părinţii au mare grijă, sunt expuşi mai repede, având o imunitate scăzută. La 35 de ani, Mirela Vaida este mămică cu normă întreagă. Vladimir şi Carla îi ocupă foarte mult timp. Are emisiune live de luni până vineri, dar ei sunt cei mai preţioşi din viaţa sa.


Ca orice copii, micuţii s-au îmbolnăvit destul de des în ultima perioadă, au ajuns la spital, medicii le-au pus chiar şi perfuzii. Mirela Vaida ne-a explicat ce s-a întâmplat cu ei.

„Da, se întâmplă. Sunt deja uzată de treaba asta. Carla s-a îmbolnăvit, pneumonie. Asta este la ordinea zilei mai ales cu schimbările de temperatură. Scade sistemul imunitar, e şi virală…noi din parc am luat-o. A făcut mai întâi Vladimir, cel mic, pneumonie, dar la el a trecut mai uşor. A făcut Carla pneumonie, nu a trecut. A stat trei zile cu febră mare cu roşu în gât. Nu a trecut. M-am dus cu ea la 10, seara, la Camera de Gardă, pentru un control de rutină. Nu m-au mai lăsat doctorii să plec, m-au internat în seara aia, eu eram cu hainele de la repetiţii, plină de praf. (…) Am rămas acolo cu ea, dimineaţa a venit soţul meu. Noaptea stăteam eu, ziua stătea el. (…) Sigur că te scoate puţin din circuit. Nu neapărat ca timp sau ca şi comoditate, ci ca stare emoţională. Ştii că îţi e copilul în branulă, nu mănâncă…pentru că îl vezi palid, pentru că plânge că vrea acasă.', a declarat prezentatoarea TV pentru VIVA!.


Cei doi copii ai Mirelei Vaida

Mirela Vaida şi Simona Gherghe nu sunt rivale

Au prezentat aceeaşi emisiune la Antena 1, şi-au luat locul uneia celeilalte şi sunt prietene. Le leagă o relaţie de amiciţie de ani de zile şi niciodată nu au fost rivale. În facultate s-au cunoscut, iar acum sunt şi mai apropiate. Adevărul despre relaţia dintre Mirela Vaida şi Simona Gherghe.  Mirela Vaida ne-a mărturisit că de Simona Gherghe o leagă o prietenie de ani de zile, cele două cunoscându-se încă de când erau la Iași.


Mirela Vaida a pierdut două sarcini

În urmă cu aproximativ şase ani de zile, Mirela Vaida a vrut să rămână însărcinată. Nu a putut şi mare i-a fost tristeţea. Se concentra doar asupra job-ului, asupra carierei şi nu s-a gândit că stresul provocat de acestea ar putea să o afecteze pe viitor. Nu şi-a pierdut speranţa, deşi a trecut prin mari încercări. Două sarcini a pierdut până să o aibă pe micuţa Carla.

Aceste încercări au făcut-o mai curajoasă, mai puternică, iar acum are doi copii frumoşi şi sănătoşi. Mirela Vaida ne-a dezvăluit o serie de secrete la Interviurile VIVA!.

Foto: Facebook