Mirela Vaida a rămas fără emisiune TV. Frumoasa prezentatoare de la Antena 1 se ocupă de copiii săi care au pornit pe un nou drum, acum merg la grădiniţă. Au crescut, iar părinţii lor îi veghează întotdeauna şi îi îndrumă. Familia e mai presus de toate!
Grila de toamnă de la Antena 1 a fost lansată, dar până acum nu s-a clarificat nimic în privinţa vreunei emisiuni care ar avea-o ca moderator pe Mirela Vaida. Înainte de vacanţa de vară, frumoasa prezentatoare avea un show LIVE, de luni până vineri, de la ora 14.00, „Totul pentru dragoste”. Acum, în această toamnă, majoritatea programelor au început şi se pare că îndrăgita vedetă lipseşte.
Aceasta i-a ţinut locul chiar şi Simonei Gherghe la „Acces Direct”, cât timp mămica a fost în concediu de creştere a copilului. S-a descurcat de minune, ca de fiecare dată.
Iată că Mirela Vaida ar dedica timpul său liber copiilor, este mereu alături de ei, mai ales că acum merg la grădiniţă. Şi Vladimir şi Carla vor petrece ore bune cu educatoarea şi colegii lor. Vor învăţa cântecele, vor recita poezii, vor creşte frumos!
„Şi-au plecat… ☕️#amcopiilagradinita #mirelavaida #carla#vladimir #morning #coffee_time”, a scris Mirela Vaida pe Instagram.
„Anul ăsta a început grădinița și Vladimir, s-a adaptat destul de repede, ceea ce m-a bucurat. Asta pentru că am auzit și cazuri de copii care se adaptează foarte greu. Ei sunt entuziasmați dimineața, își aleg singuri hainele și mă așteaptă să-i îmbrac și să-i încalț. Vladimir a plâns puțin în prima zi, când a văzut că se închide ușa microbuzului și eu nu sunt cu el, dar i-a trecut foarte repede. Chiar dacă el și Carla sunt în grupe diferite, e nedespărțit de sora lui. Cu ea mănâncă, cu ea doarme, ea îl mângâie înainte de somn”, mărturisește vedeta Antena 1.
Mirela Vaida povestește că prima zi de grădiniță a fiului ei cel mic a venit cu multe schimbări și cu multe sentimente contradictorii: „În ziua în care au plecat amândoi, am avut un sentiment ciudat de singurătate, așa cum simt părinții când le pleacă copiii la facultate, în alt oraș sau în altă țară. Când m-am întors acasă erau toate vraiște, chiuveta plină cu vasele de la micul dejun, jucării, harababura rămasă după ce și-au ales hainele. M-am uitat la ele și mi-am zis că nu fac absolut nimic. Mi-am pus o cafea și am dat drumul la muzică. Apoi am pus mâna pe telefon și mi-am sunat prietene și colege cu care nu mai apucasem să vorbesc de ceva vreme.”
De-a lungul timpului, vedeta a mers în repetate rânduri cu copiii la spital, au avut diverse probleme de sănătate.
Potrivit unui comunicat Antena 1, Mirela Vaida ar pregăti o nouă emisiune pentru fanii săi, însă nu se ştie cu exactitate. „Mai este foarte puțin timp până când voi reveni pe micile ecrane și abia aștept. Chiar dacă am avut o vacanță frumoasă, eram nerăbdătoare să mă întorc la muncă. E adevărat că și jobul de mamă este unul foarte solicitant, dar îmi lipsește mult și munca de televiziune. Și sunt multe mamele care înțeleg această nevoie de a te întoarce la serviciu. Live-ul este viața mea și în curând vom reveni cu un format nou, plin de provocări, cu și despre oameni, dar și despre dragoste. Mie îmi plac provocările, mai ales cele necenzurate și neregizate cum este în acest caz, iar atunci când dragostea și relația de cuplu sunt supuse unei provocări este cu atât mai interesant”, anunță Mirela Vaida.
Mirela Vaida şi Simona Gherghe nu sunt rivale
Au prezentat aceeaşi emisiune la Antena 1, şi-au luat locul uneia celeilalte şi sunt prietene. Le leagă o relaţie de amiciţie de ani de zile şi niciodată nu au fost rivale. În facultate s-au cunoscut, iar acum sunt şi mai apropiate. Adevărul despre relaţia dintre Mirela Vaida şi Simona Gherghe.
Foto: Facebook, Instagram