Mihai Petre şi Elwira, despre sacrificii: "Mâncam conserve din rucsac. Mergeam cu trenul mii de kilometri prin Europa"

.

Mihai Petre şi Elwira, despre sacrificiile din carieră. Sunt dansatori de ani de zile şi acum au dezvăluit prin ce momente au trecut la început. Nu le-a fost uşor, dar acum au o academie de dans care pregăteşte dansatori de elită. Iată declaraţiile celor doi de la Interviurile VIVA!

Elwira şi Mihai Petre au retrăit cu drag începuturile lor din carieră, când mergeau mii de kilometri cu trenul prin Europa.


„Acum ne amintim cu drag, drumurile prin Ucraina, cu trenul, râdem acum, dar pe moment a fost greu. Ştiam exact ce ne doream să facem şi atunci nu ne-am gândit că într-un fel sacrificam ceva. Voiam să iasă bine.', a declarat Elwira.

Mihai Petre a ţinut să completeze cele spuse de partenera sa şi de viaţă şi de dans.

„Pasiunea la mine era aşa de mare încât nu îmi păsa de confort. Voiam să ajung să dansez, să fiu în competiţie, să dau ce e mai bine. Nu simt că a fost foarte greu, dar când mă uit în spate când văd condiţiile de atunci şi de acum, mă minunez. Aveam un rucsac, mâncam conserve de acolo. Mergeam cu maşina şi cu trenul mii de kilometri. Era un lucru normal atunci. Lucrurile evoluează. Nu privesc cu o tristeţe şi nu zic că m-am sacrificat.'


Despre eşecuri, cei doi au spus că au existat multe în cariera lor. Au fost constructive.

„Au fost multe momente şi asta te face să fii un sportiv bun. Când eşti înconjurat de momentele bune, îţi pierzi şi din motivaţia ta. Eu cred că cumva ne-am motivat şi eşecurile astea.'

 

Sarcină dificilă pentru soția lui Mihai Petre

Mihai Petre și Elwira vor avea încă o fetiță. Micuța se va naște în luna august a acestui an. Cei doi fac o echipă perfectă și pe ringul de dans și acasă. Cea de-a doua sarcină a Elwirei a fost puțin mai grea.

Chiar dacă este însărcinată, Elwira nu vrea să părăsească sala de dans, iar în aceste momente se simte foarte bine. Soția lui Mihai Petre a mărturisit că această sarcină a fost puțin mai grea pentru că nu s-a simțit tocmai bine la început.

Foto: Arhiva VIVA!