Mihai Bendeac, actualul prezentator de la „X Factor”, îşi doreşte să devină cât mai curând tată. Crede că aceasta este cea mai mare împlinire a unui bărbat. Ştefan Bănică are doi copii, o fată şi un băiat, şi i-a oferit sfaturi importante.
Audițiile 'X Factor', care continuă săptămâna aceasta în porție dublă, azi și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, au fost un bun prilej pentru ca Mihai Bendeac să își dea seama că își dorește din tot sufletul un copil.
Dacă inițial Mihai Bendeac s-a dovedit a fi bona perfectă pentru nepoțica Deliei venită în vizită la filmări sau pentru copiii care au însoțit concurenții 'X Factor', experiențele l-au ajutat pe actor să își dea seama cât de mult își dorește un urmaș. 'În maximum trei ani fac copii! Evident, aș fi un tată hiperprotectiv!', a mărturisit prezentatorul 'X Factor'.
Jurații s-au arătat și ei încântați de decizie, astfel că nu au întârziat și sfaturile. 'Ce sfat pot să îi dau? Cântece, roluri, emisiuni, toate se duc! Dacă mă întrebi pe mine ce am făcut cel mai bun lucru din viața mea sunt cei doi copii ai mei!', a mărturisit și Ștefan Bănică.
Foto: Libertatea, PR