Mihai Bendeac: „Închid o perioadă a carierei mele”. Actorul a anunţat că al patrulea sezon al show-ului de comedie „În puii mei va fi şi ultimul pe care îl realizează la Antena 1.
Sub sloganul „Te uiţi o seară, râzi o săptămână!’, de duminică, 25 februarie, de la ora 20.00, super- comedia revine la Antena 1 cu un nou sezon, ultimul, al emisiunii „În puii mei!’. Mihai Bendeac încheie cu cel de-al IV-lea sezon ‘În puii mei!’, un proiect de amploare care s-a dovedit, de-a lungul timpului, un real succes.
„După 12 ani în care am realizat sketch-show-uri, aceste 6 ediții închid o perioadă a carierei mele. A fost frumos. Greu, dar foarte frumos', spune Mihai Bendeac.
Personajele inspirate din actualitatea românească și umorul de situație și limbaj sunt doar câteva din ingredientele unei emisiuni care duce comedia la un alt nivel. Puțin acid, dar mereu sănătos, umorul „În puii mei!' este de neegalat, alături de Mihai Bendeac şi echipa sa.
‘În puii mei’ este unul dintre showurile de comedie de top din România, poziţie confirmată pe parcursul sezoanelor de difuzare de notorietatea replicilor personajelor. Scheciurile gândite de Mihai Bendeac au fost extrem de apreciate și, nu de puține ori, au devenit chiar virale pe internet.
În plus, sezonul IV al show-ului aduce în atenția telespectatorilor, în fiecare seară de duminică, o ‘bătălie a glumelor’ organizată de Maria Popovici, câștigătoarea sezonului II ‘iUmor’. Competiția presupune ca două sau mai multe persoane să spună glume, iar cel care râde primul în hohote se consideră învins. Jocul este unul de notorietate pe Youtube, atât la noi cât și în S.U.A.
Mihai Bendeac, în proces cu Antena Group
În 2013, în urma unor neînţelegeri cu oficialii trustului Intact, Bendeac a părăsit postul Antena 1, pentru a reveni doi ani mai târziu cu „În puii mei, dar şi cu alte proiecte de comedie, precum emisiunea „iUmor şi serialul „Băieţi de oraş.
Actorul Mihai Bendeac a pierdut procesul cu Antena Group și ar fi fost nevoit să plătescă trustului media despăgubiri de 3.000 de euro. Decizia Tribunalului București a putut fi atacată cu apel.
Soluția Tribunalului, pe scurt: Admite în parte cererea. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3000 euro reprezentând despăgubiri. Bendeac a fost acționat în judecată în octombrie 2014 pentru „încălcarea în mod repetat a clauzelor contractuale’. Reamintim că Mihai Bendeac a decis, în octombrie 2013, să iasă din emisiunea iComedy.
Antena 1 a considerat atunci că a încălcat astfel contractul pe care îl avea cu postul de televiziune. La vremea respectivă, Bendeac a acuzat faptul că i s-a interzis să îl aducă în emisiune, ca invitat, pe Radu Banciu, dar și o parodie în care Mircea Badea se duela cu Radu Banciu, notează paginademedia.ro.
Foto: PR
Cristina Pîrvu