După o absență de câțiva ani din televiziune, Mihaela Tatu revine pe micile ecrane! Vedeta urmează să-și facă apariția în sezonul în cel de-al treilea sezon al emisiunii Ferma Vedetelor, unde va avea un rol foarte important.
Pe lângă mult-temutul Nea Rață, care are grijă să transforme vedetele în fermieri adevărați, Monica Bârlădeanu, carismatica prezentatoare, care are grijă să le asculte problemele și să îi ajute să treacă peste momentele grele, va intra în Ferma vedetelor și Mihaela Tatu! Aceasta va fi negustoarea fermei și le va aduce concurenților produse proaspete, se va târgui cu ei aducându-le un pic de confort în fermă, dar pe bani! Mihaela se va transforma în Mărioara cea aprigă cu aspirații mari.
De ceva vreme aștept inagurarea Fermei vedetelor și în casele voastre. Acest proiect mi-a adus îndeplinirea uneia dintre dorințe – aceea de a vedea cum se descurcă oameni dragi mie într-un autentic’ reality-show. Mai mult decât atât, mi-a fost satisfăcut spritul ludic pentru că mi-a dat posibilitatea să mă joc și să joc un personaj, din perspectiva mea, taaare simpatic. Ceea ce mi-aș dori ar fi să nu care cumva să pierdeți vreo întâlnire cu Ferma Vedetelor pentru că nicio zi nu seamănă una cu cealaltă. Apoi, sunteți norocoși – aveți posibilitatea să vedeți vedete în ipostaze inedite, decurcându-se în situații limită. Vă aștept să faceți cunoștință cu Mărioara și să vedeți cu ochii vostri cât de departe poate ajunge!’, a declarat Mihaela Tatu.
Sezonul acesta tensiunile, distracția și umorul vor fi la dublu, iar munca la greu! Prin ce peripeții vor trece cele 6 perechi de vedete în drumul lor către fermă, ce suprize îi vor întâmpina, dar și cum vor reacționa în fața realității dure, rămâne de văzut din 13 februarie, de la ora 20:00, numai la PRO TV.