Este o bunică mândră și mereu spune lucrurilor pe nume. Gina Matache, mama Deliei, a vorbit despre viitorul nepoțel, dar și cum s-a schimbat viața Oanei după ce a devenit mămică. Fostul soț al Ginei Matache are probleme de sănătate, iar acesta a trecut prin mai multe intervenții.
Botezul micuței Jessica a fost un real succes, invitații au petrecut până dimineață, iar Oana deja și-a revenit după sarcină. ‘S-au întâmplat bune și mai puțin bune. Oana arată foarte bine și și-a revenit uimitor. Parcă e mai frumoasă acum de când e mămică. Eu zic că seamănă cu Răzvan. Oana este foarte bine, a început munca. A fost o petrecere mai mult pentru tineret pentru că mie în club nu prea îmi place. Mă ceartă de fiecare dată vezi că ai spus aia, că nu ai spus aia. Le-am zis data viitoare să-mi facă notițe.’, a spus mama Deliei Matache.
Gina Matache a dezvăluit că după experiența cu Jessica, Oana nu ar dori prea curând un al doilea copil. ‘După experiența asta s-ar putea să nu-și dorească vreun an așa. Să o sunați să o întrebați pe Oana dacă mai vrea.’, a spus aceasta.
Tatăl Deliei a fost operat de trei ori în ultimul an
Chiar dacă s-au despărțit, mama Deliei este alături de fostul soț. Bărbatul are probleme de sănătate, iar în ultimul an a fost operat de trei ori. ‘Sunt probleme de sănătate și fericirea e umbrită puțin, dar din păcate sunt probleme. A trecut prin trei operații în ultimul an și mai urmează încă una. Așteptăm rezultatul biopsiei. Noi sperăm că este bine. La noi nu se pune niciodată problema să nu ne ajutăm. Suntem acolo.’, a declarat Gina Matache.
Citește și: Delia Matache se teme de cancer: ‘Nu trebuie să mergi în ultimul stadiu’
FOTO: Facebook