Malvina Cservenschi şi Dorian Boguţă – Dragostea în primul an

 Florentina Liutic
.

Anul trecut pe vremea aceasta, într-o seară de gală a filmului, Malvina şi Dorian îşi făceau publică relaţia, deschizând calea unui val nesfârşit de uimiri şi speculaţii. La fix un an de atunci, ne-au vorbit deschis despre viaţa lor împreună, într-una din extrem de rarele mărturisiri de acest fel.

 

 

Malvina Cservenschi si Dorian Boguta

Două săptămâni am tot încercat să stabilim o zi pentru inter­viu. Pe Malvina nu se văd nici­odată semnele oboselii, dar de câte ori o sun, se află într-o cursă prin Bucureşti, încercând uneori să ducă personal comenzile de bijuterii clienţilor Malvensky. Dorian este foarte prins în această perioadă cu pregătirile pentru „Love Building 2, motiv pentru care face drumuri dese la Bran. Aşa că până în dimineaţa în care am deschis uşa ca­fenelei unde deja mă aşteptau nu eram tocmai sigură că vom reuşi să stăm de vorbă. Erau încă bronzaţi după vacanţa petrecută la începutul lui ianuarie în Republica Dominicană şi, spre marea mea încântare, cu chef de vorbă. Mi-a luat ceva să înţeleg cine este Mona din povestirile lui Dorian. „Nu ştiu dacă ţi-am zis, mă cheamă şi Simona. Sunt doar trei persoane care îmi spun aşa. Nu oricine poate să îmi spună aşa, dar el a putut, mă lămureşte Malvina.

 

Ce vă ţine atât de ocupaţi?

Malvina: Programul meu se desfăşoară clar între showroom, fabrică, magazi­ne. Nici la sală nu am mai ajuns. Mă străduiesc să ajung cât mai repede acasă, să petrec serile cu Dorian şi cu Soho, motanul nostru. Au fost părinţii mei în vizită două săptămâni şi mi-am petrecut timpul cu ei. Acum a venit sora mea în vizită, încerc să-mi petrec timp cu ea şi să îmi fac şi munca. Am lansat de curând şi colecţia Malvensky de Valentines şi pe cea de Mărţişor, care necesită mult timp şi multe ore pentru a le crea şi a le promova.

 

Eşti control freak în business-ul tău? Sau poate ar trebui să îl întreb pe Dorian asta.

M: Sunt nevoită să controlez totul zilnic, am intrat într-o horă şi trebuie să joc.

Dorian: Mie îmi convine aşa, pentru că ştie ce vrea şi asta e foarte impor­tant. Şi ce vrea are valoare.

 

Deci poţi spune că nu ai o femeie di­ficilă lângă tine.

D: Nu. Doamnee, eu nu pot sta lângă o femeie dificilă, nu are rost. Oricum, noi ne vedem doar dimineaţa şi seara, iar eu am, totuşi, un program flexibil, în sensul că fac doar ce vreau eu. Acum suntem în pregătirea filmului „Love Building 2, e mult de muncă, dar reu-şesc să mai strecor jumătate de oră şi să trec pe la ea pe la atelier, după care fug înapoi la pregătire.

M: Eu ţin foarte mult să petrecem zil­nic timp împreună.

D: Ziua nu prea avem cum să ne ve­dem, dar seara, da. Iar o dată la trei zile o scot la film. Nu vreau să scap nici o premieră care mă interesează şi vreau să le văd la cinema, aşa mi se pare cel mai bine.

 

OANA POPOIAG Foto RADU CHINDRIȘ

 

Continuarea în numărul de martie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 1 martie.

 

VEZI şi un interviu cu Malvina Cservenschi

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton