Malia Obama, sexy la brațul iubitului. Cine este curajosul care s-a încurcat cu fiica fostului președinte SUA

.

Malia Obama (20) trăiește de aproape un an o frumoasă poveste de dragoste cu un coleg de la Harvard și nu se sfiește să-și afișeze public relația. Recent, fiica cea mare a lui Barack Obama a fost surprinsă pe străzile din Londra alături de britanicul Rory Farquharson. Purtând o rochie albă scurtă, Malia a fost o apariție sexy la brațul tânărului despre care nu se știu încă foarte multe lucruri. Serviciile secrete americane știu – cum altfel – tot, dar și presa a aflat ceva detalii interesante. Iată cine este iubitul Maliei Obama.

Vacanța de vară îi prinde bine Maliei Obama, care a făcut o fixație pentru Europa. Lucru absolut firesc, având în vedere că iubitul ei este din Marea Britanie. Dacă acum vreo două săptămâni studenta la Harvard a ales Parisul pentru o mică escapadă la concertul lui Beyonce și Jay-Z, recent aceasta a fost surprinsă pe străzile din Londra, de mână cu iubitul britanic Rory Farquharson. Pentru cei care au văzut-o pe Malia crescând de-a lungul celor opt ani de mandat ca președinte SUA a tatălui ei, apariția acesteia într-o rochie foarte scurtă, la brațul iubitului, poate părea bruscă. Dar fata cea mare a lui Barack Obama este deja o tânără de 20 de ani, care trăiește din toamna lui 2017 o poveste de iubire cu un coleg de la Harvard, aceeași universitate la care au studiat și părinții ei.


Cine este iubitul Maliei Obama

Rory Farquharson este fiul unei familii înstărite din Lodra. Nici nu se putea altfel, dat fiind că pentru un an de studiu la Harvard, tinerii trebuie să scoată din buzunar peste 40 000 de dolari. Tatăl lui Rory este șeful unei firme de investiții londoneze, în vreme ce mama este un contabil strălucit afiliat la Tribunalul din Londra. În plus, familia locuiește într-un imobil a cărui valoare depășește un million și jumătate de euro. Se pare că, totuși, Rory nu s-a culcat pe-o ureche, fiind un elev serios și totodata bun jucător de rugby și golf.


Barack Obama cântându-i fiicei sale ‘la mulți ani’ anul trecut

În mod evident, britanicul a cunoscut-o pe Malia la Harvard (ea a terminat anul I, el anul al II-lea) și se pare că din noiembrie 2017, de când au fost prima data zăriți împreună, cei doi sunt de nedespărțit. Nu știm ce părere au soții Obama de această relație, s-ar putea să aibă o obiecție de făcut: Rory este fumător și se pare că Malia i-a urmat exemplul. Dar Rory a făcut un mare compromis de dragul iubitei celebre: se pare că după ce relația a devenit serioasă, acesta a renuțat la conturile sale de social media, călcând astfel pe urmele lui Meghan Markle, care a făcut același lucru pentru Prințul Harry. Oricum, Barack și Michelle Obama cu siguranță sunt foarte liniștiți când vine vorba de fiicele lor. Prin lege, copiii foștilor președinți SUA au dreptul să fie protejați de serviciile secrete americane timp de zece ani după părăsirea Casei Albe.

Foto: Hepta

Citește și:

Andreea Marin şi-a schimbat stilul vestimentar! Cât de bine o prinde transformarea


Casele Gabrielei Firea: cum arăta casa pentru care actualul primar al Bucureștiului s-a înglodat în datorii acum 12 ani