De când a devenit mamă, Mădălina Ghenea radiază de fericire și este absolut înnebunită după fiica ei. Adoră să o fotografiueze, să o filmeze și mereu are grijă să îi țină ascuns chipul celei mici. Acum, însă, vedeta s-a filmat într-o ipostază în care nimeni nu a mai văzut-o până acum: alăptând.
S-a creat mare vâlvă pe rețelele de socializare în ceea ce privește alăptatul în public. Părerile pro și contra au fost împărțite, iar vedetele din România și-au exprimat părerea în ceea ce privește acest subiect pe pagina de Facebook a revistei Viva! Mădălina Ghenea este și ea una dintre mămicile care nu se sfiește să își hrănească bebelușul în public, așa că s-a și filmat în timp ce face asta și a postat clipul pe rețelele de socializare.
Îmbrăcată într-o rochie lungă, albă, în mijlocul naturii în timp ce se dă într-un leagăn, Mădălina își ține fiica în brațe și o alăptează. Clipul face parte dintr-un colaj pe care vedeta l-a postat pe Instagram, așa că ne-a mai arătat și câteva imagini cu fiica sa, care a crescut foarte mult. Fetița Mădălinei are aproape 5 luni și adoră să o vadă pe mama sa dansând. Într-un alt clip cea mică se amuză copios de cum Mădălina încearcă să o distreze și râde cu poftă. Zeci de mii de oameni au vizualizat videoclipurile postate de Mădălina Ghenea pe pagina sa de Instagram.
Alexandra Popescu
Foto: Instagram