Liviu Vârciu și-a găsit sufletul pereche și a nu a stat prea mult pe gânduri, așa că noua iubită îl va face tată pentru a doua oară.
Potrivit mai multor surse, iubita sa ar fi însărcinată, însă prezentatorul de la Antena 1 nu a confirmat informația pâna acum, scrie Libertatea.
Potrivit presei mondene, Liviu ar avea o relație cu Anda Călin, un fost iepuraș Playboy, cu care are o relație de la începutul anului. Cei doi nu au pierdut timpul, iar Anda îi va dărui, în acest an, un copil prezentatorului „Za Za Sing’.
Se pare că Liviu nu a ascuns relația pâna acum, fiind suprinși de mai multe ori împreună. De curând acesta spunea într-un interviu că nu este singur, însă nu a vrut să dea prea multe detalii. În schimb, s-a mutat și în casă nouă.
„Aş fi ipocrit să spun că tot sunt singur. Cunosc oameni, cunosc ființe. Nu stau singur aşa într-o casă mare şi plâng…’, spunea acesta.
După ce informația a apărut în presă, Liviu a postat o poză pe Facebook în care se află la masă cu mai mulți prieteni în dreptul căreia a scris „Familia pe primul plan’.
Liviu Vârciu mai are o fată, Carmina Maria, de care este foarte mândru și de fiecare dată când vine vorba despre ea este de-a dreptul topit, chiar dacă nu locuiește cu el. Carmina este fiica pe care Liviu o are cu Amy Teiceanu.
Alexandra Popescu
Foto: Facebook
Citește și:
Liviu Vârciu nu mai este singur! Are o nouă parteneră, dar gândul îi stă tot la Adelina Pestrițu