Liviu Vârciu și Doinița Oancea formează un cuplu în serialul 'Fructul oprit', serialul care reușește să strângă românii în fața televizorului. Costel și Tanța, așa cum sunt cunoscuți în serial, vor avea un copil împreună, după cum a dezvăluit Doinița Oancea.
Actrița a fost invitată într-o emisiune TV, unde a vorbit despre rolul pe care îl joacă ea și Liviu Vârciu în serialul 'Fructul oprit' difuzat pe Antena 1. 'Trebuia să avem și noi o poveste. Acum nu ne mai pupăm', a spus Doinița Oancea.
Cuplul din serial pregătește o mulțime de surprize pentru fanii lor. Liviu Vârciu va experimenta pentru a treia oară rolul de tată, însă de data aceasta în serialul TV. Conform scenariului, Costel a lăsat-o însărcinată pe Tanța, iar cei doi vor aștepta un copil. În viața reală, carismaticul actor are două fete pe care le iubește din toată inima, Carmina și Anastasia.
Citește și: Maria Nicole, fiica Cristinei Ciobănașu în noul sezon Fructul oprit'
'Eu sunt pe barcă. E foarte, foarte frumos! (…) I-am spus nu face duş după mine că rămâi însărcinată. O veste foarte bună pentru cuplul Costel şi Tanţa. Nu ştiu câte putem să spunem. Îmi asum rolul şi nu sunt Liviu Vârciu. Eu am jucat cu multe actriţe, dar Doiniţa e enervant de talentată. Mă bucur foarte tare că sunt partener cu ea', a declarat Liviu Vârciu. Actorul se află acum într-o minunată vacanță, pe barcă.
În fiecare miercuri, de la ora 20.00, pe Antena 1, puteți urmări un nou episod din serialul 'Fructul oprit'.
FOTO: Facebook